Lucrare de licenta antrenor rugby- Calin Catalin

ACADEMIA  DE   RUGBY

LUCRARE DE LICENTA

„Placere, contact, comunicare”

MARTIE, 2010

TEMA

Titlul:   Placere, contact, comunicare

In formarea tinerilor jucatori de rugby am putut sa evidentiem trei notiuni fundamentale:

– placerea, mai ales atunci cand se marcheaza puncte;

– reglarea problemelor afective datorita contactelor ;

– gestionarea relatiei partener-adversar-spatiu .

Cum pot fi evidentiate aceste notiuni intr-o programare anuala?

Cuprins

  1. Cum am inceput ………………………………………………….. pag.
  1. Cui trebuie sa multumesc ……………………………………… pag.
  1. Despre tema – generalitati …………………………………….. pag.
  1. Antrenorul ………………………………………………………….. pag.
  1. Jucatorul de rugby ……………………………………………….. pag.
  1. Placerea. Contactul. Adversarii: timpul, spatiul

si … adversarul. …………………………………………………… pag.

  1. Programarea antrenamentelor de rugby ………………….. pag.
  1. Concluzii ……………………………………………………………. pag.
  1. Bibliografie ………………………………………………………… pag.

Cum am inceput

Pe la 7 ani am inceput sa fac sport impulsionat de parintii mei pentru a avea o alternativa la vagabonteala din fata blocului. Recunosc, nu era o zona stralucita, imi desfasuram activitatile zilnice printre tigani, vagabonzi si pesionari pasionati de table. Intrebat fiind ce sport as dori sa practic, am raspuns fara ezitare ca fotbalul. Era extrem de „misto” sa faci fotbal. Erai asimilat rapid in echipa blocului, iar la sfarsit de saptamana aveai programul ocupat cu tot felul de campionate de cartier. Locuind in Drumul Taberei, cel mai apropiat stadion era Steaua. Am fost acceptat la antrenamente, dar nu pentru mult timp. Eram solid, gras as putea spune, iar antrenorul s-a gandit ca e bine sa ma trimita la rugby pentru a preintimpina posibilitatea ca vreun coleg de-al meu sa-mi confunde fundul cu mingea de fotbal. Extrem de convigatoarea asocierea care, pe mine, m-a determinat sa plang de furie vreo doua saptamani, nevrand sa ma ies din casa pentru ca nu aveam ce sa le spun prietenilor mei. Ma laudasem ca ma antrenez la Steaua si aveam sa devin cel mai bun jucator de fotbal. Mai putin impresionata de gandirea si motivatiile mele, maica-mea s-a decis sa ia taurul de coarne, adica pe mine, si sa ma duca la rugby. Acolo am fost primit de un antrenor extrem de batran pentru mine, nea Danciu, care efectiv m-a fermecat. A fost ceea mai buna experienta socio-sportiva a mea. Ne prezentam dimineata la 7.30 la antrenamente si, in vestiar pana ne dezbracam , nea Danciu ne spunea povesti cu si despre rugbisti. Nu stiu daca avea acel dar de orator sau varsta era de vina, dar multi dintre noi aveam nevoie de un stimulent fizic dupa ceafa pentru a ne reveni din visare. De atunci, am gasit mereu raspunsuri pentru cei ce incercau sa ma desconsidere ca fac rugby.

Am crescut, am mers la liceu, iar acolo am reusit sa atrag catre rugby cel putin vreo 20 de pustani. Nu am o memorie foarte buna a numelui, dar stiu ca multi dintre ei au continuat antrenamentele pe la diferite echipe. Vorbim de Olaru, de Vasi sau de Pisoi toti colegi de-ai mei de liceu cu care mergeam dupa-amiezele pe stadionul Tineretului ( actualul Arcul de Triumf) si ne antrenam la echipa Aeronautica. Chiar si prin FRR mai sunt cativa dintre colegii mei de echipa: Florin Matei, Mihai zis Cretu, Titi Bonea etc.

Daca ma intreaba cineva, acum, de ce am facut rugby stiti cei raspund?

„ Eram cel mai puternic si respectat copil din fata blocului !”

Stiti ce le spun acum copiilor pe care-i antrenez?

„Practicati rugby pentru voi, pentru a putea fi apreciati si respectati de catre colegii si prietenii vostri. Faceti ce multi nu indraznesc sa viseze !”

Noi, cei care practicam rugbyul, vorbim de spiritul care anima jocul si pe jucatori, totodata. Dar fiecare dintre noi folosim acest spirit pentru a ne justifica anumite decizii care, poate, nu au niciodata legatura cu spiritul de fair-play macar. Vorbim de bataia de pe teren ca despre o forma de calire a jucatorului, vorbim de nervi tociti cu injuraturi si bataie sistematic administrata de catre colegi sau antrenori. Intram pe terenul de rugby cu gandul de-ai rupe pe adversarii nostri si nu de-ai invinge prin superioritatea cunostintelor noastre . Antrenorii se cearta pe margine intre ei sau cu arbitrul, parintii in tribune, suporterii injura si incita la violenta. Asta-i spiritul rugbyului ? Cu siguranta, nea Danciu nu imi povestea despre asa ceva.

Spiritul rugbyului consta in a-ti respecta adversarul, in a-i studia performanta si a-i gasi punctele slabe din punct de vedere tehnic, rugbyul inseamna sa suporti durerea cauzata de contactele dure si sa incerci sa-ti pui in valoare coechipierul. Spiritul jocului de rugby este acel spirit care-l anima si pe cel aflat pe campul de lupta, un spirit care iti permite sa vezi dincolo de orgoliul tau personal si te face sa lupti pentru a putea inscrie colegul tau.

Vei sti ca victoria apartine echipei si nu tie sau vreunui alt coechipier. Spiritul acesta inseamna munca si suferinta fizica sustinuta de un psihic puternic, echilibrat. Spiritul jocului de rugby inseamna sa poti recunoaste cand ai fost invins si sa continui sa muncesti, incercand sa te perfectionezi permanent.

Deci, ce este acest spirit al jocului de rugby?

Este un set de principii si reguli? Este balonul oval ce-l face imposibil de jucat? Este numarul mare de jucatori care se imping, alearga si sar pe un teren care arata ca un camp arat? Nu cred. Multi au incercat sa defineasca acest spirit prin prisma experientei pe care o au si a lucrurilor ce i-au marcat. E oare acest spirit o suma a spiritelor? Se poate.

Ce cred eu ca este acest spirit?

Spiritul jocului de rugby este acea comoara pe care numai unii au privilegiul  de-a o recunoaste cand o vad, este suma sufletelor fiecaruia dintre noi, adunate intr-o forma ovala ce este aruncata intr-o groapa de noroi pentru a straluci numai in mana celor mai puternici.

Cui trebuie sa multumesc

Multor oameni trebuie sa le multumesc. As incepe cu familia mea care m-a indrumat spre acest sport. Poate ar trebui acelui antrenor de fotbal, dar nu stiu cum il cheama. Multumesc, antrenor necunoscut ca m-ai trimis la rugby! Cel mai mult ii sunt recunoscator lui nea Danciu. El i-a convins pe parintii mei ca e un sport barbatesc numai bun pentru mine, iar cand veneam acasa plin de vanatai vorbea cu ei la telefon spunandu-le ca asa trebuia sa se intample. Ca suferinta fizica caleste psihicul. As mai avea de comentat cate ceva la acest aspect, dar ma abtin.

Multumirile se mai indreapta si catre tandemul Durbac-Iliescu care m-a preluat de pe la 10 ani. Aici am invatat cu adevarat ce inseamna rugby, cum sa trec peste durere, s-o fac sa-mi placa ( nu la modul patologic!), s-o transform in prietena mea. Ulterior, la marea Revolutie din 89, am aflat ca o mascarada a unor oameni avizi de putere l-a ucis pe cel ce a fost Durbac Radu, un om dur dar corect. Sper sa fie linistit acolo unde este acum! Nu aveam nevoie de un astfel de erou, ci de un astfel de antrenor.

Trebuie sa continui cu Sandu Achim, un antrenor cu care am lucrat nu foarte mult timp, dar prin mainile caruia am trecut in jurul varstei de 15-16 ani.

Am continuat cu nea Gyony, Ghimbaseanu Ion, care mi-a „mancat” zilele pe stadionul Tineretului. Un antrenor care, intotdeauna, avea zambetul pe buze si te „ardea” de nu te vedeai daca nu faceai ce-ti spunea. As mai continua cu suporterii, cu adversarii, cu colegii mei de liceu, cu profesorii care ma intelegeau cand lipseam ( doar eram unul din cei 5 olimpici ai liceului !), dar si celor care ne dadeau barci pe gratis in Herastrau cand ieseam de la antrenamente. As mai trece si cateva prietene care ma insoteau, pe rand, la antrenamente si meciuri, dar mi-e teama sa nu citeasca si sotia acest material (!) .

Le urez tuturor celor ce mai sunt in viata sa aibe parte de tot ce-i mai bun si sa fie sanatosi !

Despre tema – generalitati

Inainte de a incepe sa vorbesc la obiect despre ceea ce mi-am propus sa abordez in aceasta lucrare, as vrea sa prezint intr-o maniera generala tema aleasa:

Placere, contact, comunicare

In formarea tinerilor jucatori de rugby am putut sa evidentiem 3 notiuni fundamentale:

– placerea, mai ales atunci cand se marcheaza puncte;

– reglarea problemelor afective datorita contactelor ;

– gestionarea relatiei partener-adversar-spatiu ;

Cum pot fi evidentiate aceste notiuni intr-o programare anuala?

In primul rand, o sa ma raportez la tineri jucatori ca fiind jucatori incepatori, ceea ce inseamna 8-10 ani . Fac acest lucru pentru ca termenul de „tineri jucatori”este extrem de ambiguu, poate fi asimilat si de cei incepatori , dar si de cei cu varste de peste 15-16 ani. Placerea de a marca este un argument solid pentru toate varstele pentru a juca rugby, problemele afective datorita contactelor specifice rugbyului exista la orice varsta si nivel de pregatire – foarte putini sunt aceia care reusesc sa transforme aceasta frica in avantaj in fata adversarului, iar gestionarea relatiei partener-adversar – spatiu, deasemenea este o problema des intalnita la toate categoriile de jucatori. Rezolvarile se regasesc in exercitiile pe care antrenorii le executa impreuna cu jucatorii, existand diferite grade de complexitate functie de varsta si nivel de pregatire.

In acest sens, din cauza nedelimitarii unei categorii de varsta, as vrea sa vorbesc despre cele enumerate mai sus din perspectiva unui viitor antrenor de rugby la tineri jucatori, intelegand jucatori incepatori in intervalul 8-10, maxim 12 ani.

Mi-am ales aceasta categorie pentru ca problemele afectiv – emotionale, caracteristicile de dezvoltare psiho-motorii ale copiilor sunt foarte putin cunoscute atat antrenorilor, in calitatea lor de educatori, cat si parintilor, ceea ce face ca abandonul sa fie un fenomen de masa.

Abandonul in rugby are mai multe cauze, nefacand referire la cele de imagine si comunicare (batai pe teren, lipsa mediatizarii meciurilor etc), printre care:

–         lipsa cunostintelor despre rugby pe care le au parintii;

–         lipsa cunostintelor despre rugby pe care cadrele didactice le au, fapt care influenteaza intr-o oarecare masura, destul de importanta, decizia parintilor cu privire la sportul pe care-l practica copilul;

–         lipsa unor relatii de tipul antrenor-cadru didactic si antrenor – parinte, dar si antrenor-comunitate locala;

–         jucatorul nu se regaseste, initial, in grupul de la scoala sau acasa unde acesta si-a format sistemul relational-afectiv, inclusiv nu-si gaseste suportul motivational pentru practicarea acestui sport;

–         problemele afective si de disconfort in lipsa unor abilitati motorii initiale ale jucatorului incepator in ceea ce priveste o serie de miscari elementare in rugby fata de celelalte sporturi cunoscute: balonul oval jucat cu mana si piciorul, pasa in lateral-spate, in sens opus miscarii de deplasare etc;

–         existenta unor probleme afectiv-emotionale in ceea ce priveste contactul specific jocului de rugby, el nefiind regasit decat in foarte putine sporturi cunoscute, si nici acolo intr-o intensitate atat de mare cu mentinerea sau cu revenire in plin efort fizic – contact de evitarea placajului si sprint, gramezile spontane sau molurile etc;

–         raspandirea defectuoasa a terenurilor de rugby sau lipsa acestora, numarul mic de antrenori, situatia financiara in rugby;

–         lipsa „eroilor” proveniti din rugby.

Lista mai poate continua dar am sa ma opresc aici pentru ca as vrea sa abordez aproape  fiecare punct in parte cu argumente si exemple practice in capitolele ce urmeaza, dar mai ales pe cele care au legatura directa cu tema aleasa.

Toate aceste puncte vor fi urmate de o prezentare a ceea ce inseamna copil aflat la varsta de 8-10 ani, care-i este dezvoltarea, care-i sunt necesitatile si care-i sunt cerintele, mediul in care el traieste si cum relationeaza el cu lumea inconjuratoare. Dar, inainte de a trece la acest capitol extrem de important si interesant, voi vorbi despre viziunea mea despre antrenor.

Antrenorul

„In spatele fiecarui jucator sta un antrenor. Dar si acel antrenor va fi avut in spate un alt antrenor.”

Antrenorul este piesa cea mai importanta in economia oricarui sport, el putand face ca un sport sa existe sau chiar sa dispara. De aceea, mediul in care antrenorul isi propune sa-si desfasoare activitatea, relatiile cu comunitatea, cu parintii si colegii trebuie sa fie echilibrate si bazate pe niste principii foarte bine fundamentate. El asigura leadershipul echipei sale . Exista doua discipline inrudite prin prisma carora voi vorbi despre rolul antrenorului in viata grupului din jurul sau: sociologia si psihologia grupurilor.

Fiecare dintre cele doua discipline definesc grupul ca avand un numar redus de membri, intre 2 si 30, relatiile sunt afectiv-intime si nemijlocite, exista o stransa interdependenta a membrilor, rolurile sunt diferentiate intre membri grupului, acestia au scopuri si valori comune. Trebuie aratat faptul ca grupurile sunt sisteme interactionale dinamice, deoarece grupurile sunt formate pentru realizarea unei sarcini comune, fiecare membru asumandu-si un rol bine definit si recunoscut de catre ceilalti.

Trecand de la partea teoretica-generala la cea practica-explicita, vom evidentia aceleasi caracteristici pentru grupul – echipa formata in jurul unui antrenor:

–         orice echipa nu are mai mult de 30 de jucatori, la varstele mici chiar mai putin;

–         relatiile intre membri se construiesc pe modelul afectiv –intim si sunt nemijlocite;

–         scopurile si valorile sunt comune fiind regasite in modul de pregatire, in joc si in spiritul pe care antrenorul va construi echipa;

–         rolurile in echipa sunt bine determinate;

–         comunicarea

Sa le luam pe rand.

  1. 1. Numarul de jucatori ( membri).

Pentru a putea fi un bun educator si pentru a putea capta foarte bine atentia fiecarui jucator, pentru a le putea urmari indeaproape evolutia, antrenorul nu-si poate forma o echipa cu un numar mai mare de 20-25 de copii. Statistica ne arata ca actul de predare nu mai este eficient atunci cand trebuie sa captam atentia unui numar mai mare de 20 de copii din diferite motive, cum ar fi:

–         la varsta de 8-10 atentia si puterea de analiza sunt inca in formare, de aceea este absolut necesar sa-ti acorzi timp pentru fiecare membru in parte pentru a vedea daca a inteles informatia transmisa;

–         in general, atentia asa zisa concentrata, focusata, pe informatia transmisa se incadreaza intr-un interval de timp intre 2 si 7 minute. Ceea ce este peste se pierde sau nu se fixeaza suficient de bine.Totodata, informatia se dilueaza iremediabil in maxim 4 zile de la momentul initial daca nu se produce repetarea ei cu rol de fixare-memorare.;

–         copiii isi fixeaza atentia foarte bine pe joc, ca mod de formare general valabil si, in special, pe jocurile care evidentieaza liderul in cadrul grupului. Asadar, orice informatie ce dureaza mai mult de 5 minute va permite copiilor sa-si indrepte atentia spre jocurile disturbatoare care ofera pozitii de genul superior-inferior in cadrul grupului.

Impartindu-i in mici grupuri de cate 4 -5 persoane si transmitand informatia necesara in cadrul unui joc care sa puna in evidenta superioritatea unui astfel de microgrup fata de celelalte, antrenorul va reusi sa-i capaciteze si sa le mentina atentia pentru un interval de timp relativ lung si cu rezultate pozitive in memorare si intelegere.

Informatiile trebuie sa fie scurte, concise, sa fie variate si, eventual, sa aibe la baza un construct evolutiv, mai exact sa se mearga de la o forma simpla catre una complexa. Informatia finala trebuie impartita astfel incat prima parte sa fie foarte simpla, iar toate la un loc sa scoata in evidenta obiectivul propus de antrenor in ziua respectiva.

Atentie! Jocul este forma cea mai simpla de insusire a informatiei la aceasta varsta!

Ex. Se formeaza o grupa de copii cu varste cuprinse intre 8 si 10 ani cu diferite niveluri de pregatire in rugby, grupa din care se va forma o echipa de U10. Trebuie predata importanta, si regula principala in rugby, pasei inapoi fara a plictisi jucatorii mai vechi, dar cu rolul de a le trezi interesul celor nou-veniti.

  1. Se vor forma microgrupuri avand drept conducatori unul sau doi jucatori vechi;
  1. Se va construi un joc care va avea ca finalitate schimbarea liderului in grup functie de modul de intelegere si realizare a sarcinii, indiferent de vechimea respectivului la antrenamente, dar se va institui si un premiu pentru grupul cu cele mai multe obiective realizate;
  2. 1 minut

    Prima sarcina: delimitarea terenului. Antrenorul ii va ruga pe copii sa fie atenti la terenul pe care el il va marca cu 4 conuri. Timp de observatie: 1 minut. Va strange conurile, dar va lasa pe pamant niste urme numai de el stiute: o moneda in locul

conurilor. Va oferi fiecarui jucator din fiecare grupa cate un con si la comanda start acestia trebuie sa realizeze conturul terenului predefinit. Jucatorii pleaca dintr-un punct exterior terenului de realizat si vor trebui sa marcheze colturile si mijlocul terenului, functie de numarul acestora. Antrenorul va puncta fiecare echipa in functie de cat de aproape au fost de realizarea terenului initial. Rolul acestui pas: jucatorul trebuie sa-si construiasca actiunea de joc in cadrul unui teren bine stabilit. Timp de lucru: maxim 2-5 minute.

  1. A doua sarcina: stabilirea terenurilor de tinta, a tusei si rolul fiecaruia. Antrenorul va marca cu conuri terenul de joc in colturi si mijloc. Jucatorii vor pleca dintr-un punct exterior terenului, iar la comanda start a antrenorului se vor aseza, maxim 2, pe cate o laterala a terenului. Functie de pozitia ocupata, jucatorii vor ridica o mana dupa cum li se va arata cum semnalizeaza arbitrul iesirea balonului din spatiul de joc sau marcarea unui eseu. Se vor puncta raspandirea uniforma a jucatorilor pe linia de demarcare a terenului, corectitudinea semnului functie de

pozitia ocupata si rapiditatea executiei. Rolul acestui exercitiu: stabilirea exacta a zonelor terenului si functiile acestora, semnele pe care arbitrul le face in timpul jocului functie de pozitia balonului pe sau in afara terenului. Timp de lucru: 2-5 minute.

  1. A treia sarcina: pasa inapoi. Se vor aseza cate doua echipe de-a lungul liniei de tinta de pe fiecare parte a terenului. Latimea terenului trebuie sa fie suficient de mare cat sa permita o distanta de aproximativ 1ml ( un pas mare – antrenor) intre jucatori, dar si intre jucatori si capetele terenului. Li se explica ca trebuie data pasa in lateral si inapoi, cel ce are balonul avand o pozitie avansata, cel ce trebuie sa primeasca balonul trebuie sa aibe o pozitie retrasa, urmand sa avanseze. Pasa trebuie data numai in sensul in care balonul a plecat de la primul jucator, intorcandu-se in sens opus fara schimbarea locurilor jucatorilor. Scaparea balonului sau iesirea acestuia in afara terenului, iesirea in afara terenului a jucatorului ce detine balonul va insemna repunerea (inceperea jocului) balonului de catre echipa adversa din acel punct. Antrenorul va fluiera greseala si o va semnaliza functie de situatie. Poate cere unor jucatori sa explice semnul respectiv.

Echipa care se situeaza cu balonul in terenul de tinta advers va castiga. E de preferat ca acest joc sa se faca fara opozitie pentru ca jucatorii tineri sa reuseasca strabaterea terenului cu pasa fara greseala. Exercitiul poate fi efectuat in diferite stadii de dificultate: la pas, alergare usoara, alergare cu picioarele la sezut etc. Rolul acestui exercitiu: executarea corecta a paselor in interiorul terenului, modalitatea de punctare si de schimbare a posesiei balonului functie de greselile  principale ale jocului de rugby – pasa inainte si tusa . Timp total de lucru: 15-20 minute functie de numarul echipelor formate.

  1. 2. Relatiile dintre membri

Copii care se inscriu la un club de rugby provin din medii social-culturale diferite. Situatia financiara a familiei de provenienta este diferita de la un copil la altul. De aceea, antrenorul are rolul de factor de coeziune pentru intreaga echipa. El trebuie sa arate intelegere pentru fiecare situatie in parte, sa se comporte echilibrat si echidistant cu fiecare copil in parte pentru a reusi sa-l stimuleze sa faca performanta. Mentinerea unor relatii afectiv-intime cu copii, deschiderea catre comunicarea directa, formala si informala cu jucatorii, va permite antrenorului sa gaseasca raspunsuri la fiecare problema pe care membrii grupului sau o au.

Antrenorul trebuie sa cunoasca foarte bine mediul social-cultural in care jucatorul tanar se formeaza, primeste educatia si invata normele comunitatii si sa mentina o stransa legatura cu reprezentantii structurilor ce-l alcatuiesc.

Structurile cele mai importante ale acestui mediu sunt:

–         Familia jucatorului;

–         Unitatea de invatamant;

–         Structura sociala – prietenii, colegii. Ar mai fi o structura pe care antrenorul trebuie s-o cunoasca pentru a tine seama de ea ca avand o influenta importanta in viata jucatorului, cum ar fi: apartenenta religioasa .

Daca ar fi sa concepem un calendar cu intalnirile pe care antrenorul trebuie sa le aibe, ar arata dupa cum urmeaza:

–         Saptamanal intalnire cu parintii si/sau prietenii la terenul de antrenament sau pe stadionul unde au loc meciurile din campionat sau cele test;

–         Cel putin o data pe semestru discutii cu profesorul diriginte sau cu profesorii disciplinelor unde jucatorul are probleme.

Cunoasterea intima a problemelor jucatorului ii va permite antrenorului sa-l includa pe acesta intr-un program de pregatire conform cu starea sa psihica fara a-l suprasolicita, situatie care ar creea un stres suplimentar (distres) ce ar putea avea ca rezultat lipsa performantei sau chiar abandonul sportiv.

Daca antrenorul ar „cultiva” un erou in fiecare copil venit la antrenamente acesta ar „rodi” aducandu-si la teren prietenii si colegii. Ei  vorbesc acea limba pe care noi, cei mari, am uitat-o maturizandu-ne.

  1. 3. Scopurile si valorile grupului (echipei)

Scopurile si valorile grupului-echipei sunt cele care pun in valoare sarcina aleasa si stau la baza unor factori importanti ce influenteaza dinamica si stabilitatea grupului: motivatia si coeziunea.

Orice antrenor va trebui sa-si defineasca scopul pentru care ar dori sa atraga copii la terenul de rugby si sa le prezinte valorile care vor sta la baza invataturilor sale. Astfel, atat copiii cat si parintii vor putea sa-si creioneze un viitor alaturi de antrenor si vor accepta sau ii vor respinge oferta.

Consider ca la varsta la care facem referire, dat fiind stadiul de dezvoltare psihomotoriu la care se afla copilul, viitorul jucator, antrenorul nu trebuie sa-si propuna, in primul rand, performanta. Copilul este supus, permanent, unor factori reglatori socio-culturali, unor modelari permanente dupa normele de convietuire din mediului in care se formeaza, este intr-o continua cautare de modele sociale pe care sa le urmeze si cu care sa se identifice, isi formeaza si-si cultiva intens imaginea de sine pentru a se individualiza in cadrul relatiilor sociale pe care le traieste zilnic, iar o „constrangere” de tipul performantei cu itemi fixi de urmat, cu o permanenta cerinta de imbunatatire a aptitudinilor motorii si de joc ar intra in contradictie cu cerintele sale .

Primul obiectiv pe care trebuie sa-l atinga antrenorul este ca jucatorul sa se identifice cu valorile acestui sport, sa reuseasca sa-l atraga catre teren cunoscandu-i foarte bine motivatiile personale.

Pentru ca echipa sa prinda contur si sa se dezvolte, antrenorul trebuie sa faca o munca de cercetare prealabila in mediul in care –si propune sa fiinteze, axandu-se pe cunoasterea cat mai indeaproape a „gastilor” de cartier, a problemelor pe care acestea le genereaza in relatia cu parintii si scoala si, in particular, sa descopere care sunt aspiratiile factorilor de

decizie din cadrul structurilor mai sus amintite . Raspunsurile pe care le va genera la situatiile intalnite ii vor permite sa aibe acces la „materia prima”, copilul, cu incuviintarea „proprietarului”, parintele si/sau cadrul didactic.

Pentru a putea „negocia” prezenta la teren a copiilor cu cei indreptatiti s-o faca, antrenorul trebuie sa-si prezinte scopul impartit pe perioade de timp: pe termen scurt – pana la o jumatate de an, termen mediu – 1, 2 ani si termen lung – peste 3 ani.

Astfel, isi va putea face oferta accesibila intelegerii generale, realizabila si monitorizabila ( suna ciudat, dar asta este esenta !). Spre exemplu, daca doi antrenori merg intr-o scoala si doresc sa-si faca cunoscuta oferta in fata profesorilor si a parintilor, in mod diferit fiecare, ar avea acceptul majoritatii cel care va spune ca, in primul an, doreste sa imbunatateasca aptitudinile sportive ale copiilor, sa le imbunatateasca capacitatea de integrare sociala si sa le ofere o alternativa pozitiva la grupul nefast format in cartier, ulterior directionandu-le atentia spre participarea la campionate de prestigiu din tara si strainatate si ca, in functie de rezultate, copiii vor putea ajunge intr-o echipa reprezentativa a Romaniei. Ar pierde cel care ar face o oferta nerealista spunand ca el le poate deschide drumul copiilor catre o performanta extraordinara si ca cei care vor participa la antrenamentele lui vor fi selectati intr-o echipa reprezentativa a Romaniei. Ultima abordare poate fi argumentata de cel care o face, dar acesta trebuie sa tina cont de faptul ca scopul sau trebuie sa coincida cu viziunea parintilor asupra viitorului copilului care se poate schimba in functie, in primul rand, de performanta scolara a acestuia.

Urmeaza prezentarea scopului comun, ca echipa, atunci cand ea este formata. Antrenorul trebuie sa comunice jucatorilor care sunt asteptarile sale si care sunt modalitatile prin care pot fi atinse. Scopul, obiectivul, principal trebuie sa fie precedat de altele intermediare care pot  fi atinse mult mai usor, pot fi urmarite mult mai usor si nu-i

pot demotiva iremediabil pe cei care nu se incadreaza in baremurile impuse la un anumit moment.

Valorile pe care antrenorul isi propune sa le faca cunoscute grupului sau trebuie sa fie simple, inteligibile si, de dorit, unice astfel incat cei care si le insusesc sa se identifice cu ele si sa-i individualizeze in cadrul celorlalte structuri la care se raporteaza ( am putea sa le consideram ca fiind medii externe grupului de referinta, echipa de rugby, dar nu trebuie s-o consideram pe aceasta ca fiind cea care defineste preponderent identitatea individului, cel putin nu in cazul acesta avand in vedere varsta la care ne raportam- poate contribui semnificativ). Aceste valori trebuie sa se regaseasca in semnalistica clubului si cea individuala, dar si in formarea personalitatii si atitudinilor caracteristice individului practicant de rugby. Semnele grafice si atitudinile comportamentale specifice vor evidentia apartenenta la grupul rugbistilor a fiecaruia dintre cei care le afiseaza, ceea ce va actiona ca factor de coeziune si motivatie, atat pentru acestia cat si pentru cei din grupurile de origine social-culturala ale acestora. Astfel, valorile instituite si insusite de catre jucatorii initiali ai echipei se pot transforma in factor de atractie pentru nonmembrii care intra in contact cu acestea si doresc sa si le atribuie.

Obiectivele si valorile bine reprezentate si intelese pot contribui, in principal, la realizarea in conditii de eficienta a sarcinii pe care si-a propus-o antrenorul fie ca ea este castigarea unui campionat, fie ca este marirea numarului de jucatori la echipa sau recunoasterea acesteia in cadrul comunitatii locale .

Atunci cand primesti recunoasterea semenilor tai, inseamna ca poti emite pretentii ca principiile tale sa devina valori locale.

  1. 4. Rolul in echipa

Indiferent de sportul pe care-l practicam, dar mai ales in rugby, rolul fiecarui jucator este foarte bine conturat, cu sarcini precise. Raportandu-ne la intervalul de varsta pe care l-am ales am putea crede ca aceste roluri (posturi) nu prea exista sau pot fi atribuite la intamplare. Intr-adevar, constitutia fizica la copii cu varste intre 8 si 10 ani este asemanatoare, neexistand mari diferente in afara exceptiilor. Dar difera aptitudinile care sunt esentiale. Cand isi propune sa deschida o sectie pentru copii, antrenorul trebuie sa aibe cateva notiuni elementare de psihologia copilului. Nu o sa fac o trecere in revista a acestor elemente pentru ca o sa le abordez intr-un capitol separat, dar o sa ma refer la faptul ca aproximativ 80% din inteligenta academica a unui om este de natura ereditara, restul facandu-l mediu in care se dezvolta acesta. In acest sens, antrenorul ar trebui sa stea de vorba (minim) cu parintii copilului pentru a vedea daca acestia au practicat vreun sport, ce hobbyuri au, ce meserii etc. In mod normal ar trebui sa existe o serie de hartii de completat la inscrierea copilului la club, printre care si o analiza a situatiei din familie cu o scurta caracterizare a parintilor, eventual bunici. Ar putea parea destul de incomod sa pui un vraf de hartii in bratele parintilor cand vin cu copilul sa-l inscrie la un sport, dar acestia sunt, in general, destul de deschisi sa vorbeasca despre ei si relatia cu copilul, stiut fiind faptul ca starile afectiv-emotionale cele mai puternice sunt asociate copiilor. Din aceste fise, antrenorul ar trebui sa traga urmatoarele concluzii principale:

–         Biotipologia parintilor ( de preferat clasificarea americana elaborata de H.Sheldon si S. Stevens – endomorf, mezomorf si ectomorf)

–         Aptitudinile parintilor. Acestea au la baza o anume inteligenta care poate fi determina, iar ulterior identificata si stimulata la copil;

–         Caracterul  parintilor.

Ulterior, aceasta analiza proprie ar trebui completata cu observatiile pe care antrenorul le face la teren. O imagine relativa asupra aptitudinilor copilului se va putea contura abia dupa primele 3 luni de antrenament ( difera de la individ la individ si tine de modul in care acesta se adapteaza la grup), iar un tablou general relativ se obtine dupa prezenta respectivului la primele meciuri oficiale cand intervine presiunea psihica.

Dupa a fost realizata o astfel de analiza se poate trece la pozitionarea fiecarui jucator in cadrul echipei. Pana in acest moment putem vorbi doar de variatii ale posturilor pe care antrenorul trebuie sa le practice pentru a putea evidentia complexitatea jocului de rugby si a creea premisele unei coeziuni intre jucatori. Schimbarea rolurilor intre jucatori in timpul antrenamentelor va putea permite fiecaruia sa analizeze „fisa” postului celuilalt pentru a nu exista frustrari asupra faptului ca unul este mai avantajat decat celalalt. Aceste frustrari apar des la varste fragede cand puterea de abstractizare si rationare este in formare.

Dupa ce echipa s-a constituit ca grup omogen, de sine statator, antrenorul poate incepe munca de formare efectiva a jucatorilor pe posturi. Raportandu-ne din nou la intervalul de varsta ales, 8-10 ani, pregatirea pe care trebuie s-o primeasca jucatorii este mai mult de natura teoretica, de intelegere a jocului in sine, si este mai putin diferentiata in plan fizic.

Astfel ca, antrenorul va explica permanent rolul compartimentelor, modul in care actioneaza ele, va creea exercitii specifice, dar nu foarte tehnice pentru a putea capacita atentia tuturor copiilor aflati la antrenament, nu intotdeauna aceiasi.

Ordinea relativa si pozitionarea copiilor pe posturi le va permite acestora sa desluseasca mult mai usor regulile principale ale jocului de rugby si sa se raporteze la ele functie de situatia de joc.

O componenta importanta este rolul antrenorului. Nu ca nu am fi evidentiat acest lucru pana acum. Antrenorul trebuie sa fie activ, sa imprime un dinamism antrenamentelor care

sa fie in concordanta cu starea psiho-afectiva a copiilor din ziua respectiva, sa stie sa stimuleze motivatia si vointa jucatorilor, sa le ofere situatii aparent dificile in care jucatorii sa-si foloseasca inteligenta adaptiva pe care trebuie s-o initieze si s-o formeze permanent, sa echilibreze situatiile de joc fara sa puna in dificultate copii cu aptitudini sportive mai scazute. El trebuie sa stie ca in cadrul echipei actioneaza aceleiasi procese psihosociale ca in cadrul unui grup matur: vorbim de procese socioafective, de cele motivational-atitudinale sau participativ–axiologice sau de procese de comunicatie la care vom face referire ulterior. Ele sunt chiar mai pregnante deoarece la acest interval de varsta nu este bine formata constiinta sociala bazata pe norme sociale care sa impuna un anumit comportament inhibator, iar conformismul de grup apare mult mai tarziu.

Astfel ca, in jurul antrenorului se cladeste leadershipul echipei. Antrenorul poate influenta pozitiv sau negativ prezenta copiilor la antrenament, atitudinile acestora in raport cu structurile sociale si familiale sau chiar performantele scolare si sportive. Spre deosebire de scoala unde exista o componenta demotivanta in atitudinea copilului fata de aceasta, obligativitatea, sportul are un avantaj care trebuie speculat: incepe ca o activitate recreativa. Stilul de conducere al antrenorului va face din aceasta componenta aliatul sau in cucerirea copiilor, sau nu. Un stil autoritar, nonpermisiv, va face ca in echipa sa apara conflictele ceea ce va duce la destramarea echipei si anularea cunostintelor tehnice pe care le are antrenorul. La aceasta varsta este important un stil de conducere care sa permita coeziunea echipei, poate chiar in detrimentul atingerii unor obiective cum ar fi castigarea unor campionate, iar acest stil este cel democratic. Asa cum am aratat si in expunerea anterioara, scopul principal este fiintarea si supravietuirea echipei, iar rolul antrenorului este de a asigura climatul psihosocial optim pentru realizarea acestuia. Consider ca rolul antrenorului de copii este unul esential pentru ca pe activitatea acestuia se bazeaza performanta in sport si continuitatea fiecarei discipline.

De aceea, pe langa cunostintele tehnico-tactice absolut necesare, antrenorul trebuie sa se mai formeze si in discipline ca psihologia copilului si psihologia grupului.

Exercitiu:

In programarea lunara a antrenamentelor ar trebui incluse cel putin doua antrenamente care sa evidentieze nivelul de cunostinte insusite de jucatori si modul in care acestia stiu sa le puna in practica si sa le explice celorlati. Astfel ca, antrenorul va anunta echipa ca cel care scoate timpul cel mai bun la anumite probe fizice din ziua respectiva va conduce restul antrenamentului. I se vor comunica castigatorului obiectivele antrenamentului respectiv si i se va permite sa-si aleaga unul-doi asistenti. Antrenorul nu va interveni decat la sfarsitul antrenamentului pentru a atrage atentia asupra anumitor greseli sau daca spiritele se incing. Rolul acestui exercitiu: evidentierea rolului antrenorului, cunoasterea rolului fiecarui membru al echipei si responsabilizarea sa functie de acesta, descoperirea liderilor de grup si a eventualilor capitani de echipa. Timp de lucru: 45-60 minute.

O echipa este puternica daca moralul jucatorilor este unul pozitiv si nu daca acestia pot ridica cele mai mari greutati.

  1. 5. Comunicarea

Nu intamplator am lasat la urma aceasta caracteristica a grupului. Dezvoltarea umanitatii este pusa pe seama comunicarii, iar comunicarea in sine cunoaste o dezvoltare continua prin prisma abordarilor si a instrumentelor ce-o faciliteaza. Doi importanti psihologi romani contemporani, Mielu Zlate si Mihai Golu, arata ca oamenii asociaza lucrurilor cuvinte pe care „le rostim” si-n gand. Adica, reprezentarea mintala a tot ceea ce ne inconjoara se face prin gandirea in cuvinte. Daca ma gandesc la o masa, spre exemplu, voi rosti in minte masa si nu voi incerca sa mi-o imaginez decat daca vreau sa dezvolt subiectul.

In majoritatea cazurilor comunicarea inseamna cuvant ca parte a limbii in care se exprima un anumit subiect. Dar comunicarea se dezvolta  si prin mijloace nonverbale, cum ar fi : simbolurile, semnele, gesturile, posturii etc.

In functie de numarul persoanelor aflate  in procesul de comunicare si implicarea acestora, comunicarea poate fi biunivoca ( doua persoane) sau multivoca, unilaterala sau bilaterala. In cadrul diferitelor tipuri de grupuri exista limbaje specifice functie de natura acestora: in gasti se impletesc abrevierile cu semnele trupului, in grupurile militare sunt cuvinte standard care inlocuiesc nevoia de dezvoltare verbala a interlocutorilor pentru eficientizarea transmiterii informatiei etc. Analiza grupurilor din punct de vedere comunicational permite analistului sa se apropie intim de membrii acestuia si sa le inteleaga modul de manifestare. Comunicarea exista atat la nivel intragrupal cat si la nivel extragrupal si ea va fi adaptata functie de necesitati si relatia emitator-receptor, in principal.

Nu intamplator am facut aceasta scurta trecere in revista a catorva elemente ce caracterizeaza comunicarea. Trebuie sa intelegem ca antrenorul este sursa principala care poate initia comunicarea (sursa principala in cadrul antrenamentelor si a evenimentelor pe care le initieaza), dar o poate si intretine. Dupa cum am vazut si in expunerile anterioare, antrenorul este cel care initieaza contactele cu structurile sociale cu care vrea sa colaboreze. Mai rar invers. In lipsa unei comunicari eficiente aceste contacte devin nule de drept. Comunicarea cu copiii din categoria de varsta 8-10 este una dificila deoarece ea are o componenta preponderent afectiv-emotionala, adultul preferand-o pe cea rational-sintetica, componenta slab reprezentata la acest nivel . Lipsa unor mijloace eficiente de comunicare cu jucatorii va face imposibila transmiterea informatiilor tehnico-tactice catre acestia. „A vorbi pe limba lor” este un deziderat devenit necesitate pentru a putea sa ne atingem obiectivele si pentru a obtine acea coeziune a grupului si, implicit, conformismul de grup. „Impachetarea” informatiei utile, esentiale, intr-un limbaj adecvat functie de receptor este inevitabil pentru munca de antrenor. Complexitatea acestei activitati care presupune atat implicare fizica cat si psihica (inteligenta multi-tip si afectiv-emotionala- poate fi luata in discutie ca forma de inteligenta, dar vreau sa scot in evidenta acest aspect pentru tratarea lui in mod separat) este mare, iar formatorii antrenorilor ar trebui sa includa si aceste componente in sesiunile lor de informare intr-o proportie mult mai mare si mult mai bine fundamentate.

Desenul alaturat reprezinta structura comunicatiei pe care antrenorul o dezvolta de-a lungul carierei sale. El are o comunicare directa cu jucatorul, dar raspunsul acestuia este conditionat de pozitia lui sociala, de componenta afectiv-emotionala, de situatia materiala etc.

In cadrul  antrenamentelor, antrenorul isi dezvolta un limbaj propriu cu jucatorii bazat pe cuvinte ce provin din limba oficiala, semne si posturi, dar si elemente de jargon toate acestea contribuind la eficientizarea relatiei acestora. O codare cifrata intre acestia poate

contribui la realizarea obiectivelor pe care antrenorul si le-a propus, dar poate avea si valoare de simbol care sa demonstreze nonmembrilor apartenenta la un grup special, cel al rugbystilor.

Atat de complexa este comunicarea incat imi vine sa tac .

  1. 6. Concluzii

Antrenorul este unul din pion important in dezvoltarea oricarui sport, dar mai ales in rugby unde regulile il fac ceva mai exclusivist. „Cultivarea” unei generatii prolifice de antrenori se face cu investitii masive din partea forurilor tutelare: organizatii judetene, teritoriale, FRR etc. Antrenorul trebuie sa aibe o serie de calitati care sa-l recomande pentru ocuparea acestei „functii”.  Sa aibe spirit de observatie, sa stie sa lucreze cu oamenii fara a se situa deasupra intereselor acestora, sa stie sa-si aleaga oamenii, sa stie sa comunice, sa stie sa-si delege competentele si lista poate continua. Un antrenor poate fi eficient cu o grupa de copii, dar cu alta poate nu . Eficienta se masoara, de regula, in atingerea unor obiective. Pentru antrenorii grupelor de copii ar trebui fixat un singur obiectiv major: atragerea acestora la stadion sau pe teren pentru practicarea acestui sport. Numarul cat mai mare de practicanti va face posibila o selectie serioasa si nu una bazata pe necesitati gen „spargeti geamul in caz de incendiu” .

Sistemul de pregatire si testare al antrenorilor ar trebui sa fie semestrial pentru ca lucrurile evolueaza rapid, iar testarea sa se faca si pe alte considerente nu numai legat de ceea ce se preda la curs. As introduce si un tip de testare pentru stimularea inteligentei creative care sa-i permita antrenorului sa se adapteze la anumite situatii. Daca in cadrul

echipei apar elemente disturbatoare, jucatori, care au aptitudini sportive, dar nu se pot adapta la grup, trebuie ca antrenorul sa conceapa exercitii si situatii pentru a-i recupera pe acei jucatori. Mentinerea deschisa a canalelor de comunicare cu familia, scoala si prietenii jucatorilor are menirea sa ajute antrenorul sa anticipeze „crizele” din viata acestora .

Socializarea este un factor esential de coeziune intre membrii echipei, dar si intre acestia si ei si reprezentantii structurilor sociale prezentate mai sus. In afara antrenamentelor, antrenorul trebuie sa aibe cel putin 2 zile pe luna rezervate vizitelor la scoala pentru a se informa cu privire la stadiul pregatirii jucatorilor sai, eventual atragerea altor copii, o data la doua sambete sa organizeze un antrenament deschis la care sa participe activ familiile si prietenii jucatorilor : intrecere de suturi la buturi, un meci de touch rugby, jocul „cine prinde balonul” (vezi desenul urmator) etc-, iar o data la trei luni jucatorii,  familiile si prietenii acestora se vor intalni la un eveniment de genul teatru, film, petrecere. Se pot organiza si intalniri in cadrul carora sa se stranga fonduri pentru clubul respectiv sau pentru ajutorarea unor copii. Inventivitatea ii va permite antrenorului sa creeze situatii ce-l vor ajuta sa-si realizeze sarcina pe termen lung : acea de a fi  continuatorul acestei „specii” numite rugbisti.

Inteligenta este asimilata conditiei umane in incercarea de a se adapta si relationa optim cu mediul inconjurator, dar ea nu este o conditie in sine pentru obtinerea performantei  scolare sau a celei sportive. De cele mai multe ori performanta apare in conditiile unei inteligente generale medii, dar care este insotita si de alti factori, cum ar fi: anumite aptitudini speciale, motivatia, atitudinea sau vointa. Daca un antrenor nu-si va pierde timpul sa caute doar copii cu certe valori sportive si va reusi sa ofere celor „multi” sansa de a lucra intr-un mediu motivant, va avea parte de apreciere si recunoastere a eforturilor sale in cadrul comunitatii in care-si desfasoara activitatea.

Diamantele nu sunt structuri complicate, revolutionare. Sunt alcatuite din forme geometrice simple care slefuiesc cu grija lumina ce le strabate, incantand ochii privitorului.

Exercitiu: Cine prinde balonul ?


Mod de desfasurare:

–         antrenorul lanseaza balonul catre jucatori;

–         in functie de varsta jucatorilor balonul va fi lansat cu mana sau cu piciorul, modificandu-se si distanta dintre antrenor si jucatori;

–         jucatorii urmaresc balonul si incearca sa-l prinda;

–         se puncteaza prinderea balonului fara ca acesta sa atinga solul;

–         prinzatorul va fi punctat sau va fi lasat sa lanseze balonul.

Rolul exercitiului:

–         urmarirea balonului in aer intr-un spatiu delimitat – dezvoltarea proprioceptiei;

–         dezvoltarea tehnicii individuale de prindere a balonului;

–         dezvoltarea tehnicii individuale de sut;

Observatii:

–         la varsta de 8-10 ani trebuie formate exercitii care sa fie apropiate de jocurile cunoscute copiilor;

–         cunoasterea regulilor jocului ii va atrage pe copii, nefiind inhibati de lipsa de experienta;

–         exercitiul deriva din jocul „Ratele si vanatorii”


Jucatorul de rugby

Performanta sportiva se refera strict la sportiv, in cazul nostru, la jucatorul de rugby. Celelalte aspecte legate de viata sportiva le putem include la factori favorizanti: antrenorul, clubul, mediul social-cultural-educativ, situatia financiara etc. De aceea, este necesar sa cunoastem foarte bine, ca antrenori, modificarile cantitative si calitative ce apar in dezvoltarea umana pentru a putea intelege cum si in ce fel se face performanta. Dupa cum spuneam si la sfarsitul capitolului anterior, performanta in general, scolara sau sportiva, este asimilata inteligentei generale a individului, dar este favorizata si de alti factori pe care nu am sa-i mai reamintesc. Daca nu cunoastem „materialul” cu care lucram sigur nu vom ajunge sa facem performanta.

In acest sens, voi face o prezentare succinta a dezvoltarii umane in perioada copilariei mari, 6-14 ani, acolo unde l-am situat pe jucatorul de rugby ce face obiectul acestui material.

  1. 1. Date generale privind dezvoltarea copilului, posibil jucator de rugby

Dezvoltarea umana este caracteristica intregii vieti, de la conceptie pana la senectute, fiecare etapa avand particularitatile ei. Acest proces de dezvoltare este dependent de cativa factori importanti: ereditate si conditiile de mediu ( social-cultural)- si cuprinde trei tipuri de schimbari: ordonate, cumulative si directionate.

Schimbarile ordonate: inseamna evolutia secventiala (pas cu pas) si logica, fiecare etapa de transformari fiind sustinuta de cea anterioara, formand baza etapelor evolutive urmatoare.

Schimbarile cumulative: arata ca fiecare etapa include toate caracteristicile etapelor anterioare adaugandu-se o suma de trasaturi noi din care rezulta un nou profil.

Schimbarile directionate: arata ca dezvoltarea este un proces constant evolutiv, pornind de la simplu la complex.

Pentru a intelege mai bine toate aceste schimbari ce apar in dezvoltarea umana, voi da cateva exemple de modificari ( in sensul de evolutie):

–         modificarile cantitative sunt transformarile vizibile si masurabile precum inaltimea, greutatea sau vocabularul, dar si cresterea numarului de abilitati psiho-motorii si a caracteristicilor de personalitate. Ceea ce defineste un adult: abilitatile, comportamentul si capacitatea de intelegere sunt prezente intr-o forma potentiala (incipienta) inca din copilarie, ele evoluand sistematic si egal pe tot parcursul vietii . De exemplu, inteligenta in copilarie se bazeaza, in principal, pe achizitia de informatii-concepte, in adolescenta intervine structurarea ei si dezvoltarea capacitatilor de abstractizare si generalizare, capacitatea de a opera cu concepte morale. Ce vrea sa insemne acest lucru? Faptul ca, daca un copil de 6-7 ani are nevoie sa cunoasca toti cei 10 pasi ai unui joc, un copil de 13-14 va avea nevoie sa cunoasca 5-6 pasi, iar un adolescent de 18-19 ani are nevoie de primul si ultimul pas restul facandu-l singur deoarece capacitatea lui de abstractizare si generalizare este formata. Asadar, lipsa unor astfel de cunostinte din bagajul unui antrenor va duce la o proasta gestionare a situatiilor in care se afla alaturi de copii care va avea drept finalitate frustrarea copilului si abandonul.

Tanarului jucator, 8-12 ani,  nu i se vor preda lectii complexe de etica si morala pentru ca nu le intelege si nu le asimileaza, dezinteresul lui manifestandu-se prin distragerea atentiei. Este foarte important ca acestuia sa i se predea exercitii sub forma de joc ce trebuie sa aibe un construct evolutiv, fiecare etapa avand cate ceva nou care sa-l atraga. Valorile sociale de baza trebuie incluse in joc astfel incat jucatorul sa le perceapa ca facand parte din reguli si sa fie o continuare a efortului educativ al parintilor si al cadrelor didactice. Psihologii americani au supus anumite persoane testului labirintului dorind sa observe care este interesul pe care-l manifesta acestea pentru terminarea acestuia si nu neaparat timpii si modalitatea cum se realizeaza sarcina. Spre surprinderea lor, peste 73% dintre subiectii cu varste intre 7 -12 ani au insistat sa-l termine chiar in afara timpului alocat, adolescentii si persoanele adulte avand o rata a abandonului dupa terminarea timpului alocat de 91%.

–         modificarile calitative sunt mult mai complexe si mai greu de cuantificat, fiind modificari ale interioritatii. Un exemplu elocvent este oferit de evolutia unui copil de pana intr-un an. Un copil de pana in sase luni care se joaca cu mama lui, va rade la vederea acesteia si fi preocupat intr-o mica masura sa se joace cu aceasta, singura placere fiind sa-i „smulga” jucaria din mana si s-o duca la gura. In schimb, un copil de 10 luni va accepta bucuros jocul mamei, incercand chiar s-o imite si sa reinitieze jocul. In cazul unor copii cu varste intre 6-14 ani se poate observa o diferenta semnificativa in cadrul unor abilitati motorii. De exemplu, deplasarea laterala. La inceput, in jurul varstei de 7-8 ani, copilul poate realiza aceasta deplasare cu greutate ca, mai apoi, pe la 13-14 ani sa o poata realiza in alergare usoara. Pentru a anticipa un pic expunerea cu privire la dezvoltarea in cadrul unui mediu favorizant, voi arata ca un copil care practica o forma sportiva oarecare, de la o varsta frageda, 7 ani de exemplu, va putea realiza deplasarea

laterala in jurul varstei de 14 ani in alergare usoara. Un alt copil care va incepe sa practice, sa zicem, acelasi sport ca cel de dinainte, dar la varsta de 14 ani va putea realiza deplasarea laterala cu dificultate, nicidecum in alergare usoara.

Trebuie sa retinem ca in dezvoltarea umana avem posibilitatea de a stabili un antecedent si un precedent in evolutie si putem face o prognoza a comportamentului. Daca noi cunoastem ceea ce se intampla, la modul general, pe plan fizic si psihic cu un copil, putem anticipa care va fi traiectoria acestuia folosindu-ne de dezvoltarea sa anterioara si contribuind noi la cea viitoare.

Intotdeauna si permanent, antrenorul trebuie sa tina legatura cu familia jucatorului. Familia face parte din mediul proxim al copilului si are trei roluri principale: reglator, socializator si individualizator.

  1. 2. Jucatorul de rugby aflat in perioada copilariei mari (6-14 ani)

In aceasta perioada jucatorul de rugby isi dezvolta abilitatile cognitiv-intelectuale (cunoastere), se formeaza autocontrolul, constientizeaza nevoia de socializarea si si-o manifesta, incepe sa ia cunostinta de normele sociale si sa le foloseasca pentru a se integra in societate. Structura fizica este in formare, remarcandu-se schimbarile ce-l diferentieaza pe baiat de fata. Motricitatea este mai dezvoltata si mult mai rafinata, existand un oarecare control al echilibrului, creste capacitatea de coordonare. Cresterea aceasta este raportata la perioada copilariei medii, 3-6 ani. Din punct de vedere al senzorialitatii, sensibilitatea se situeaza la un maxim de maturizare, mai putin cea vizuala.

Este foarte important de retinut ca la aceasta varsta se pun bazele modalitatilor de rezistenta la stres, denumite si modalitati de coping.

Stresul scade rezistenta adaptiva a organismului.

Problema stresului este foarte importanta, mai ales in sport unde factorii stresori sunt de mai multe feluri, iar antrenorii au tendinta de a-i pune pe toti jucatorii in aceeasi oala.

Situatiile de stres sunt diferite de la un individ la altul, de la un temperament la altul.

Ca exemplu, putem lua doua tipuri de jucatori : unul activ, agresiv si care se remarca printr-o atitudine de combat permanenta, cel de-al doilea fiind mai putin activ, retras, atitudinea sa fiind mai distanta fata de cei din jur. Doua situatii diferite: a) unul trebuie sa execute exercitii singur, fara a se afla in mijlocul celorlalti jucatori care nu-i mai pot stimula egocentrismul si sa-i ofere situatii conflictuale; b) celalalt trebuie sa conduca un antrenament in fata a 30 de colegi care vocifereaza si care dezvolta situatii conflictuale.

Tipul activ pus in situatia b) nu va dezvolta reactii specifice stresului fiind exact ceea ce cauta, dar in situatia a) se va enerva, va cauta sa scape din singuratate ceea ce-l va face sa dezvolte niste reactii de tip stres. Tipul mai putin activ se va comporta exact invers.

Asadar, antrenorii nu trebuie sa fie mirati, enervati daca doi jucatori diferiti raspund diferit in situatii similare. Prin puterea sa de analiza, antrenorul, trebuie sa puna jucatorul in situatiile in care acesta poate face performanta si de acolo sa porneasca cu el spre situatiile de joc. Antrenorul se va asigura de-un refuz din partea jucatorului daca va socoti necesar sa-l puna pe acesta direct in situatia de joc sau antrenament fara sa-i creeze situatii intermediare de adaptare la acestea.

Din punct de vedere al dezvoltarii cognitive, copilul pleaca la inceputul copilariei mari (6 ani) de la un comportament egocentric ( pe romaneste- eu sunt buricul pamantului !) catre un comportament decentrat. Decentrarea il ajuta sa socializeze mai bine, sa-si dezvolte abilitatile de socializare si sa-si formeze capacitatile de comunicare si de intelegere a rationamentelor morale. Cu cat copilului i se variaza controlat mediile cu care interactioneaza, cu atat aceasta decentrare are loc mai devreme. Decentrarea are si

rolul de a-l face pe copil mai putin dependent de familie prin mutarea atentiei catre mediul exterior acesteia.  In acest sens, putem sesiza un atuu al practicarii unui sport, atuu pe care antrenorii ar trebui sa-l foloseasca permanent. Atat parintii cat si cadrele didactice prefera scoala oricaror altor activitati, inclusiv celor sportive, la modul de a le exclude si a nu vedea niciun avantaj in ele. Pur si simplu le ignora. Totusi, cunoasterea transmisa la scoala, educatia scolara trebuie intregita de activitati care presupun o socializare intensa. Evaluarea cunostintelor scolare este axata, preponderent, pe individ care este relativ scos din contextul social, interiorizandu-l. Sportul de echipa vine si repara aceasta actiune a scolii, repunand copilul intr-un mediu al cunoasterii si deprinderilor sociale.

Rugbyul este sportul care speculeaza la maxim abilitatile de relationare intre indivizi, implicit cele de comunicare, ceea ce face ca jucatorul sa se poata regasi mult mai bine si rapid in orice situatie social-culturala.

De exemplu, intr-ajutorarea, sustinerea semenilor sunt incluse in normele moralitatii de cooperare (Piaget, stadiile gandirii morale). Un jucator invata la rugby, in primul rand, ca reusita lui depinde de colegii de echipa. In rugby vorbim despre travaliul personal ca fiind subordonat celui colectiv. Asadar, rugbyul poate ajuta jucatorul tanar, prin modalitatile de formare specifice, sa depaseasca intr-un mod pozitiv si benefic rationamentul egocentric.

Antrenorul pentru tinerii jucatori, copii cu varste intre 8 si 10 ani trebuie sa imbine partea tehnico-tactica, in cadrul antrenamentului, cu notiuni ce tin de valori familiale si de cele comunitare, dar in forma simplificata si cu trimitere directa la regulile de joc. Jucatorul este la stadiul cand interiorizeaza aceste valori de baza care il vor pregati pentru o expunere prelungita la contactul divers cu semenii sai: socializarea. Psihologul Lawrence Kohlberg arata ca cei aflati in intervalul 4-10 ani sunt la stadiul de dezvoltare a gandirii morale numit precoventional. In acest stadiu, copii externalizeaza controlul, oferind

adultilor rolul instantei morale: judecata si evaluarea. Astfel, se evidentieaza dependenta si supunerea pentru evitarea pedepsei. Acest stadiu presupune o stare de stres continua pentru copil pentru ca nu intelege ceea ce i se spune, fiind prin definitie caracterizat de o gandire egocentrista. De aceea, antrenorul va trebui sa adopte o strategie de predare a cunostintelor sale care sa fie apropiata de modul in care copilul este format: jocul. Pedeapsa fizica sau verbala violenta nu va face altceva decat sa inhibe modul de reactie al copilului si, implicit, executia incorecta a exercitiilor si lipsa placerii.

Un alt aspect important al dezvoltarii copilului in cadrul copilariei mari la care ne raportam ar fi memoria. In acest stadiu se dezvolta memoria de scurta durata si se structureaza o serie de strategii de fixare a informatiilor: repetarea informatiei, categorizarea, asocierea informatiei cu un anumit context sau imagine, asocieri lingvistice logice etc.  Aceasta etapa presupune ca antrenorul sa predea elemente de rugby care se bazeaza mai mult pe repetare si nu pe dezvoltarea intuitiva a unor situatii de joc.

In cadrul unor explicatii ale actelor ratate, Freud spunea ca reinvestirea cu atentie a unor activitati automatizate nu creste performanta, dimpotriva o anuleaza. Astfel, antrenorul trebuie sa dezvolte o serie de exercitii pe care sa le repete permanent, cu o oarecare alternanta pentru a nu intervenii plictiseala si lipsa de motivatie in a executa acel exercitiu, pentru ca o anumita miscare sa devina un gest automatizat. De exemplu, pasa care trebuie exersata permanent la antrenamente, in cadrul sesiunilor de incalzire, la inceputul exercitiilor tehnico-tactice etc. Alergarea este un alt exemplu. Jucatorul nu trebuie sa stea sa se gandeasca in timpul jocului ce tip de alergare adopta functie de situatie.

Exemplu: Pasa si jocul cu balonul.

Dupa cum bine stim, in rugby exista mai multe situatii in care trebuie sa pasam coechipierului: pasa laterala din alergare, pasa inainte in tusa, pasa din placaj si/sau contact etc. Impreuna cu colegul meu Razvan Iliescu, am gandit si dezvoltat un exercitiu care poate fi executat atat in regim static, cat si dinamic si se preteaza foarte bine pentru predarea pasei la tinerii jucatori care trebuie corectati in timpul executiei. Dimensiuni teren: 5ml x 5ml.

–         Pasa 1-2 : pasa cu balon la sol: recuperare balon din mol, balon iesit din gramada ordonata;

–         Pasa 2-3, 2-5: pasa laterala;

–         Pasa 3-4, 5-4: pasa laterala;

–         Pasa 4-1: aruncare din tusa.

Exercitiu dureaza maxim 2-3 minute, urmand ca jucatorii sa-si schimbe pozitia.  Primele pase se executa din cu jucatorii in pozitie de primire (static), dupa care se trece la alergare usoara, pentru a se finaliza in cu alergare catre punctul de primire ( 2,3,4,5).

In imaginea de mai jos am reprezentat exercitiul cu pasele executate in alergare. Pentru aceasta situatie terenul trebuie marit la minimum 10ml x 10ml. Jucatorul pleaca din punctul figurat cu jalonul alb, primeste pasa in cel figurat cu albastru, pastreaza balonul pana la jalonul rosu unde paseaza coechipierului sau. Jaloanele albastre si cele rosii se pot situa in dreapta sau stanga celui alb ( pozitiei initiale), sau chiar alternand cu primire pe stanga pozitiei initiale si pasare pe dreapta pozitiei initiale. Exercitiul se poate complica introducand opozitia realizata de jucatorii figurati cu jaloane negre.

Stadiul de dezvoltare la care se afla jucatorul tanar, la care ma raportez in aceasta lucrare, mai are un punct forte care trebuie stimulat la maximum de catre antrenor: creativitatea. In urma unor cercetari psihologice, s-a observat ca marea parte a copiilor sunt creativi si invata cel mai bine creand si recreand (1962, Torrance). Cel mai bun exemplu ar fi modul in care isi creeaza situatii de iesire din momentele de criza, personale sau colective. Stimularea creativitatii prin jocuri si exercitii diverse le va permite jucatorilor o adaptare mai buna la situatiile de joc, dar si o dezvoltare mai buna a proprioceptiei, cu timpi de raspuns mult mai buni. Un exercitiu excelent care sa ajute jucatorul sa gaseasca spatiile cele mai bune pentru evitarea adversarului si invatarea eschivei, folosindu-ne de capacitatea sa de creatie, il voi prezenta in continuare. Acest exercitiu este derivat din jocul „Tara, tara vrem ostasi!”.

Jucatorii, figurati cu jaloane albe, trebuie sa treaca printre jucatorii figurati cu jaloane portocalii, dar fara sa se atinga de acestia. Jucatorii portocalii se misca, descriind un cerc in jurul pozitiei initiale ( cerc galben). Jucatorul alb care nu a ajuns in spatele liniei ultimilor jucatori portocalii fara sa se atinga de acestia va repeta cursa. Numarul jucatorilor poate varia. Este un joc distractiv pentru copii, este testat, in cadrul lui existand si primele forme de contact fizic (atingere), de intensitati variabile, care nu vor produce traume psihice ( sperieturi) copiilor astfel incat acestia sa refuze contactul in jocul de rugby. Distanta pe axa orizontala intre jucatori este de cca 3ml, in profunzime fiind de 5ml, acestea putand sa varieze in functie de dificultatea pe care antrenorul o considera necesara. Durata: 15 min.  Acest exercitiu stimuleaza creativitatea de miscare in spatii aglomerate prin dezvoltarea proprioceptiei.

Este asemanator unor situatii de joc foarte des intalnite la U10 si U12, jucatorii ce corespund ca varsta acestor categorii formand aglomerari in jurul balonului sau a purtatorului de balon.

  1. 3. Concluzii

Dupa cum am spus anterior, sportivul aflat la nivelul acesta de varsta, 8-10 ani ( chiar 12), incepe sa-si dezvolte abilitatile ce-l vor ajuta sa socializeze si debuteaza constructia imaginii de sine. In aceasta perioada apar dese conflicte ce tin de raportarea la o anumita situatie data. Trecerea cu bine a unui conflict, este asociata in plan psihic cu trairile de bine, competenta si posibilitatea subiectului de adaptare-adecvare. In sens negativ, apar trairile negative, sentimentul de inferioritate.

Sentimentul de inferioritate este asemeni unui cazaturi pe scari. Cu cat sunt mai putine trepte, cu atat ai mai multe sanse sa ramai intreg.

Pozitia antrenorului in astfel de situatii este mai mult decat importanta. El este cel care ia hotararea cum se raporteaza la situatiile in care sportivul se afla si, functie de decizie, il poate impinge pe acesta intr-una din situatiile de mai sus. Acestia, copiii, isi modeleaza comportamentul functie de parinti,  profesori sau persoanele importante din viata lor, antrenorul de pilda, iar orice decizie ce vine in opozitie cu trairile si puterea de intelegere a sportivului ii va produce acestuia un dezechilibru, un comportament nesigur, haotic.

Antrenorul are o dubla responsabilitate fata de sportivul pe care-l indruma:

–         de formare in sportul respectiv, in cazul de fata rugbyul:

–         de formare socio-profesionala si comportamentala. Un antrenor agresiv, impulsiv necontrolat, va „produce” un jucator dezordonat, lipsit de initiativa, dar extrem

de irascibil. De aceea, comportamentul antrenorului fata de jucatori trebuie sa fie echilibrat si atent studiat.

Motivatia jucatorului pentru a face rugby si performanta in acest sport este data si de prestatia antrenorului in fata sa si de modul in care acesta ( antrenorul) lucreaza cu pedepsele si recompensele. O suprasaturare de recompense si/sau pedepse pot duce la o lipsa a stimularii sportivului. Atat pedepsele cat si recompensele trebuie variate si intrepatrunse . Jucatorului caruia i s-a acordat o pedeapsa, pentru a nu-si pierde stima de sine care este in formare si este stimulata de anumite situatii la care se raporteaza cu o anumita intensitate ( mai ales daca este intr-un anumit grup!), trebuie sa i se acorde o sansa, pe care o creaza in mod special antrenorul, pentru a-l recompensa. Lipsa acestei recompense si repetarea unei pedepse va duce la o regresie a performantelor acelui jucator. Recompensele pot varia si pot ajunge pana la apelul la mandrie facut in mijlocul unei colectivitati. Recompensele in obiecte, foarte des folosite, pot atrage dupa sine performanta conditionata, ceea ce, din nou, este total neperformanta.

Copii de peste 12 ani au puterea de a lua in considerare si intelege persoanele cu care interactioneaza daca acestea folosesc argumente logice in explicatiile oferite.

Am subliniat aceasta afirmatie deoarece am observat ca unii antrenori sunt tentati sa-si trimita jucatorii sa execute anumite exercitii fara a da explicatii sau spunand ca nu-i intereseaza pe acestia, aceasta fiind vointa lui pe care trebuie s-o respecte. Am testat acest comportament la antrenamentele mele si am observat o retinere in executie a jucatorilor, care mergea catre refuz, manifestat prin distragerea atentiei de la sarcina primita. Argumentarea alegerii exercitiului respectiv si a modului in care poate ajuta in situatii concrete de joc, pe un alt lot de sportivi, si-a demonstrat eficacitatea prin marirea performantei ( timpi de realizare, corectitudine) fata de primul lot. Oferirea de catre persoana adulta, care se poate constitui si in model pentru copil, a unor argumente logice

in explicatiile oferite va ajuta sportivul sa-si dezvolte abilitatile cognitive ( de cunoastere) si sociale si, implicit stima de sine. Performanta, in general, este atribuita unei stime de sine pozitiva, in crestere, in caz contrar, situatiile finalizate cu esec producand complexe de inferioritate, abandon.Copilul are puterea de a trece ma lesne peste esec daca motivat ( am aratat mai sus pedeapsa vs recompensa) sau daca in grupul sau se afla un prieten bun la care sa apeleze pentru ajutor, care sa-i ofere un sentiment de siguranta in anumite situatii cu influenta negativa asupra sa. Astfel, antrenorul trebuie sa se asigure ca jucatorii au legat prietenii stranse si chiar sa se ocupe indeaproape de momentele de socializare a acestora. Trebuie sa-i ajute sa formeze asa zisele gasti  in cadrul carora copii isi regleaza mult mai bine trairile prin limbaj propriu, reguli propri sau o anumita conduita in afisarea unor elemente de vestimentatie. In cazul unui esec al unui copil, peste care intervine si o lipsa a motivatiei de a mai urma antrenamentele de rugby care au un anumit grad de complexitate, gasca respectiva are rolul de a interveni prin mijloacele specifice pentru a-l determina pe cel care renunta sa revina la antrenamente si, implicit, in cadrul grupului.

De exemplu, legaturile stranse intre jucatori, pe deoparte, si jucatori si antrenori, pe cealalta parte, apar in cantonamente cand jucatorului ii dispar din atentie celelalte medii sociale: familia, scoala, prietenii, atentia lui fiind concentrata pe noile conditii de relationare-socializare. Daca antrenorul va avea un comportament mult prea autoritar, va pierde foarte mult din legatura afectiv-emotionala pe care ar putea s-o speculeze ulterior. Practic, jucatorul va asocia disconfortul din momentele de interactiune cu antrenorul, persoana model importanta, cu lipsa placerii de a continua acel sport. Ulterior, decizia sportivului va fi abandonul, iar antrenorul nu va avea nicio alta parghie la indemana pentru a-i schimba decizia acestuia decat prin familie ori prieteni, sportul nefiind o disciplina obligatorie.

La finalul acestei prezentari as vrea sa propun antrenorilor de rugby care au in sarcina sectiile de copii sa se doteze cu un caiet in care sa-si noteze performantele fiecarui copil in parte, la fiecare antrenament. Elementele de urmarit pot fi : tehnica, abilitatile si viteza de executie care vor fi notate, spre exemplu, cu note de la 1 la 5. La sfarsitul fiecarei luni, jucatorii isi vor primi nota personala pe baza careia poate fi recompensat, stimulat.

Viata unui om este alcatuita dintr-o suma de tablouri in care acesta se regaseste, mai mult sau mai putin, functie de modul in care acestea au fost pictate si de catre cine.

Placerea. Contactul. Adversarii: timpul, spatiul

si … adversarul.

Nu intamplator am inceput expunerea in aceasta lucrare cu incadrarea generala a antrenorului in cadrului grupului format in jurul sau si cu prezentarea generala a copilului, elementul de baza in constituirea aceluiasi grup. Echipa de rugby, grupul despre care voi vorbi in continuare, se formeaza numai pe considerente legate de placere care sta la baza motivatiei de a practica acest sport.

Reactiile noastre ca antrenori, a publicului de rugby in general sunt extrem de vizibile la finalizarea oricarei actiuni cu inscrierea unui eseu. Castigarea unui meci se bazeaza pe punctele inscrise. Astfel, asupra jucatorului de rugby, indiferent de varsta, se face transferul perceptiei multimii despre o stare de multumire, de bine, de placere si acesta este impulsionat sa joace folosind toate mijloacele ce-i stau la indemana: tehnico-tactice, fizice, pentru a inscrie. Practic, inscrierea unui eseu este asimilata cu reusita indeplinirii sarcinii, fapt ce ajuta la cresterea neconditionata a stimei de sine, absolut necesara performantei sportive in acest caz. Dar inscrierea unui eseu nu se poate realiza decat atunci cand te afli in posesia balonului. Deci, cam orice tip de exercitiu s-ar executa prezenta balonului este obligatorie pentru a ne obisnui cu posesia acestuia, cu lupta pentru inscrierea de puncte.

Asadar, trebuie create exercitii de control al balonului in diferite situatii de joc care trebuie sa se finalizeze cu marcarea unui eseu dupa o linie arbitrar aleasa ca fiind linia butului advers.

Exercitiu 1: Pasa

–         exercitiu de baza in antrenamentele de rugby;

–         se executa cu un numar variabil de jucatori pe suprafete variabile de teren;

–         poate fi realizat cu opozitia jucatorilor in asteptare, negru in cazul de fata;

–         balonul trebuie sa fie depus pe sol de catre primul jucator care trece linia de but adversa, moment in care se face schimbarea posesiei intre grupe.

Observatii:

–         se va observa ca interesul pentru detinerea balonului creste pe masura ce grupul care paseaza se apropie de linia de but adversa;

–         in cazul in care se introduce si opozitia, antrenorul trebuie sa comunice jucatorilor ca inscrierea este la fel de importanta in economia jocului precum crearea de spatii largi in apararea adversa. Antrenorul trebuie sa puncteze pozitiv fiecare incercare de a destabiliza apararea adversa pentru a stimula punerea in valoare a coechipierului.

Exercitiul 2: Leapsa

Acest exercitiu este o combinatie de 2 contra 2 plus 1 si leapsa. Denumirea si regulile exercitiului sunt familiare jucatorilor de 8-12 ani, fiind introdus balonul si obligatia de a pasa si inscrie eseu fara a fi atins. Detinerea balonului o are echipa de 2+1, posesia trecand in favoarea echipei adverse atunci cand unul dintre jucatoria fost atins in zona mediana a corpului. Echipa ce a preluat posesia balonului isi alege un membru al echipei adverse pentru a deveni 2+1 .

Observatii.

Se dezvolta spiritul de intrajutorare ( de echipa), jucatorii care detin balonul trebuie sa caute evitarea adversarului si crearea de spatii in aparare pentru a pasa coechipierului mai bine situat. Se dezvolta proprioceptia. Echipa care puncteaza prima ramane pe teren, astfel lupta pentru inscrierea unui eseu va fi totala.

Exercitiul 3: Cursa soarecelui

Acesta este un exercitiu-joc gen cursa cu obstacole contra cronometru. Este distractiv prin prisma sarcinilor pe care le are jucatorul de realizat, dar si prin prisma introducerii unui element surpriza: publicul. Acest public este format din colegii de echipa si are rolul de a raspunde in functie de evolutia jucatorului la fiecare obstacol in parte. Se vor marca urmatoarele:

–         aaaahhh – atunci cand jucatorul are o evolutie nesatisfacatoare;

–         aplauze cand jucatorul reuseste intr-o oarecare proportie trecerea peste obstacol;

–         aplauze si strigate de bucurie cand jucatorul are o evolutie excelenta.

Observatie:

–         foloseste un joc din copilarie foarte apropiat si cunoscut copilariei;

–         stimuleaza performanta prin comparatie cu evolutia celorlalti colegi, reusita avand un impact benefic asupra stimei de sine;

–         avem controlul afectiv la contact cand durerea este inhibata pentru a putea „smulge” colegilor ropotele de aplauze si admiratia pentru evolutia proprie;

–         folosirea si stimularea proprioceptiei pentru revenirea din placaj, in alergare si pasa la coechipier la intalnirea adversarului (folosirea eficienta a spatiului )

–         placerea de a puncta la sfarsit in fata „publicului” .

–         1 – plecarea la comanda „start”;

–         2 – placarea sacului si eliberarea acestuia cat mai rapida;

–         3 – recuperarea in fuga a balonului de pe sol;

–         4 – pasa din contact cu un adversar ( triunghi mov) catre coechipier-sustinere (cerc rosu);

–         5 – pozitionarea in lateral-spate fata de coechipierul ce detine balonul ( cerc rosu) si intalneste un adversar pe care-l evita ( al doilea triunghi mov);

–         6 – inscrierea

In spatele liniei de inscriere a eseului se afla grupul de sustinatori care vor aprecia evolutia jucatorilor de la punctele 2, 3, 4, 5 si 6. Dupa finalizare, jucatorul alb trece in randul sustinatorilor, un alt coleg plecand pe postul de asteptare la punctul 4 ( devine rosu), iar jucatorul rosu se duce catre celalalt grup de sustinatori care vor deveni jucatori albi ( soricei) .

Exercitiul 4: Darama zidul !

Acest exercitiu ajuta la depasirea problemelor legate de frica de contact. In aproximativ un an de cand antrenez copii cu varste intre 8 si 14 ani am observat ca motivatia ce-i face pe acestia sa treaca peste frica de contact este data de suportul psihic oferit de catre colegii de echipa. De aceea, multe din exercitiile pe care le voi prezenta in aceasta lucrare se vor executa cu sustinerea „publicului” . Acest suport are rolul de a influenta anumiti stimuli care actioneaza asupra jucatorului in declansarea/inhibarea durerii. Pe de-o parte actioneaza sensibilitatea algica (durere), care declanseaza un intreg sistem de aparare atunci cand efectele unui stimul depasesc ca intensitate un anumit prag(superior) de toleranta, pe de cealalta parte intervin anumiti stimuli care distrag atentia de la focarul algic. Acesti ultimi stimuli sunt localizati la nivel auditiv si vizual si sunt stimulati de concentrarea jucatorului pe zgomotele si miscarile de incurajare ale colegilor de echipa transformati in „public” .  In alta ordine de idei, jucatorul isi formeaza propria toleranta la durere cu ajutorul actului de vointa care-l va ajuta sa ramana la un anumit nivel de incredere pe care i-au acordat-o colegii din grupul din care face parte si, implicit, pastrerea la cote inalte a stimei de sine.

–         Jucatorul alb este purtatorul de balon care are sarcina de a intra intr-unul din grupurile rosu, albastru sau portocaliu;

–         Jucatorul galben este jucatorul de suport;

–         Grupurile care constituie zidurile de strapuns sunt formate din cate doi jucatori care au perne de contact si stau lipiti unul de celalalt;

–         Jucatorul alb intra, in alergare, intr-unul din grupurile figurate in desenul de mai sus avand posesia balonului. Jucatorul de sustinere il urmeaza indeaproape incercand sa recupereze balonul si intre in urmatorul grup sau sa inscrie;

–         Prima incercare se face avand doar grupurile rosu si portocaliu, adica o singura situatie de contact, jucatorul de sustinere fiind cel care inscrie. Se mai poate varia cu revenirea la suport a jucatorului alb si executandu-se un schimb de pase;

–         A doua incercare se va realiza cu doua situatii de contact, jucatorul alb intrand in grupul rosu sau albastru, recupereaza jucatorul galben care intra in grupul portocaliu cu recuperarea balonului de catre jucatorul alb, urmand inscrierea sau schimbul de pase pana la linia de but arbitrar aleasa;

–         Pe tot parcursul exercitiului, ceilalti jucatori aflati in asteptare isi incurajeaza colegii, accentuand uralele in momentul inscrierii eseului;

–         Dupa fiecare set de executii, o singura situatie de contact- doua situatii de contact, se schimba jucatorii cu pernele si cei care intra la contact;

–         Durata unui set de executii: 3 minute.

Observatii:

–         Si acest exercitiu este asemanator jocului „Tara, tara vrem ostasi!”

–         Jocul mai sus amintit poate preceda exercitiul „Darama zidul !” ca forma de incalzire si intelegere prealabila a regulilor.

Exercitiul 5 : Ghici unde-i balonul!

Acest exercitiu va dezvolta-regla formarea imaginii perceptive asupra asezarii in teren si a schemelor de joc ce se supun anumitor reguli, astfel spus se va dezvolta gradul de anticipatie, timpul de raspuns se va micsora, iar gestionarea relatiei partener-adversar-spatiu se va face la modul optim.

Jucatorii se vor imparti pe teren in doua echipe. Antrenorul ii va ruga sa se aseze pe teren dupa cum considera ei de cuviinta, de preferat fiind ca cele doua echipe sa aibe jucatorii amestecati pe tot terenul, iar acesta, in alergare usoara pe linia de tusa, va arunca balonul pe teren indicand care este echipa ce trebuie sa-l detina. Singura regula pe care jucatorii trebuie s-o retina este aceea de a se opri fix acolo unde se afla, la fluierul antrenorului, pentru explicarea situatiei. Cu cat situatiile de joc sunt mai diversificate si mai bine intelese, in plan mental se formeaza niste patternuri comportamentale care ajuta la traducerea informatiei de analizat si organizarea cat mai buna a raspunsului.

Timpii de raspuns inseamna, in plan mental, intern, formarea unui pattern functie de analiza informatiei(situatie), alegerea mijloacelor de raspuns si modul in care acestea sunt puse in practica, inclusiv rezultatul final (pozitiv sau negativ). In capitolul anterior in care faceam referire la dezvoltarea umana in perioada copilariei mari, spuneam ca Freud a aratat ca reinvestirea cu atentie a automatismelor nu creste performanta, din contra o anuleaza. Astfel, orice pattern o data analizat si structurat in plan mental, reanalizat va duce la o pierdere de timp inutila pentru ca diferentele de actiune sunt nesemnificative. Formarea acestor patternuri si stocarea lor in memoria de lunga durata, nedefinitivata la aceasta varsta la care ne raportam, dar stimulata prin repetitie, va ajuta jucatorul sa gaseasca calea de actiune cea mai nimerita prin raportarea la un pattern anterior-fixat si asemanator situatiei in care se afla, iar analiza informationala se va concentra pe diferentele existente. Aceste patternuri formeaza o imagine mentala, o asociere complexa de simboluri-perceptii-analiza-actiune-rezultat care ajuta subiectul sa individualizeze situatia si, implicit, modul de reactie. Este exact ca la realizarea unui film in cadrul caruia, fiecare miscare este impartita in cadre (frame, imagini de sine statatoare ). Orice extragere de cadru va deforma perceptia noastra despre miscarea respectiva sau o poate transforma intr-una noua. Daca s-ar filma deplasarea mainii drepte de jos in sus pornind cu palma deschisa, ajungand in pozitie finala cu ea stransa (pumn), am putea sa folosim mare parte din aceste cadre daca am vrea sa avem ca rezultat final palma stransa, dar cu degetul aratator intins, inlocuind doar partile unde intervin diferentele. In acelasi mod se formeaza si inmagazineaza imaginile mentale si tot astfel ne ajuta pe noi sa ne adaptam mai repede la anumite situatii, daca ele sunt similare cu altele anterioare.

Am dezbatut mai mult aceasta problema a formarii de patternuri si stocarea lor prin repetitia situatiilor generatoare, din cateva motive:

–         antrenorii sunt surprinsi de greselile jucatorilor in meciuri, in situatii de joc pe care le-au analizat, dar nu au fost suficient de mult repetate;

–         antrenorii doresc ca performanta jucatorilor lor, masurata in special in meciuri castigate, sa fie vizibila intr-un timp scurt, considerand ca performanta se bazeaza, in primul rand, doar pe constitutia si forma fizica a acestora;

–         dozarea asteptarilor proprii si constituirea unui mediu permanent favorabil dezvoltarii performantei;

–         exercitiile cu ajutorul carora se formeaza aceste patternuri trebuie sa ocupe mare parte a timpului acordat antrenamentului pentru a acoperi o plaja cat mai mare de situatii de joc.

Ele sunt necesare deoarece se formeaza conditionate fiind de regulile de joc si, facand o paranteza, asociindu-le cu mediul  social-cultural, putem arata ca un sportiv are un grad ridicat de adaptare si integrare sociala deoarece este educat sa respectele normele care i se impun.

–         cercuri rosii – jucatori rosii, atac de la dreapta la stanga

–         cercuri albe – jucatori albi, atac de la stanga la dreapta

–         triunghi alb – antrenor

–         elipsa galbena – balon

Situatie 1 ( idem 5)

  1. posesie albi, recupereaza balonul unul din ultimii doi jucatori, celalalt vine la sustinere, restul fiind in ofsaid in camp deschis, intoarcere catre terenul lor de tinta in spatele purtatorului de balon.
  2. posesie rosu, recupereaza primul jucator, ceilalti vin la sustinere, se incearca marcarea unui eseu.

Situatie 2 (idem 4 )

  1. posesie albi, recupereaza balonul jucatorul cel mai bine pozitionat, vin la sustinere jucatorii care nu se afla in ofsaid, jucatorul rosu aflat in ofsaid se intoarce catre terenul sau de tinta pentru a se apara.
  2. posesie rosii, recupereaza cel mai apropiat jucator, functie de asta unul este sau nu in ofsaid, albii aflati in ofsaid repliindu-se pentru a se apara.

Situatie 3

Se disputa balonul functie de cine ajunge primul la el.

Situatiile de joc gandite de doi antrenori difera, dar jocul de rugby ramane mereu  acelasi.

Programarea antrenamentelor de rugby

Pentru a putea realiza un program al antrenamentelor de rugby pe o anumita perioada de timp, chiar si un an, trebuie sa ne raportam la specificitatea varstei jucatorilor pe care-i formam. Urmarind timp de un an competitiile de rugby dedicate echipelor de U10 si U12 am observat ca jocul este relativ haotic, nu stiu sa paseze, pastrand foarte mult balonul, nu constientizeaza si nu se raporteaza la dimensiunile terenului. Contactul direct nu este foarte bine reprezentat in formele cunoscute in jocul de rugby: placaj, tampon etc si nu este constientizat decat cand devine foarte dureros, majoritar fiind cel din grameziile spontane,  moluri sau „agatatul” de  zonele superioare ale corpului, de cele mai multe ori in zona gatului.

Pentru instruirea unor echipe ca cele enumerate mai sus trebuie sa avem in vedere urmatoarele aspecte:

–         egocentrismul jucatorului la aceasta varsta;

–         formarea automatismelor;

–         dezvoltarea  proprioceptiei si a patternurilor situationale;

–         cresterea stimei de sine;

–         integrarea jucatorului intr-un grup omogen din punct de vedere motivational;

–         insusirea regulilor de baza in jocul de rugby;

–         formarea inteligentei motrice;

–         gestionarea durerii fizice.

Daca privim cu atentie la aceste enumerari, vom trage urmatoarele concluzii:

–         in cadrul antrenamentelor trebuie dezvoltate miscarea fizica generala si coordonarea miscarilor complexe, raportate la spatiu si timp;

–         dezvoltarea legaturile intragrupale, intre membrii echipei, pentru stimularea jocului colectiv;

–         avem nevoie de o buna insusire a regulilor de rugby;

–         cresterea tolerantei la durere.

Aceste aspecte sunt generale, pot fi insotite si de exercitii ce au un caracter aparte, particular, ele variind atat ca intensitate cat si ca durata.

  1. 1. Structura antrenamentelor
Structura unui antrenament zilnic

Explicatii:

–         primele 5 minute din fiecare antrenament sunt afectate incalzirii generale si a pregatirii organismului pentru efort;

–         in cadrul celor 10 minute de miscare fizica generala jucatorii vor fi invatati scoala alergarii, miscari complexe ale trenului inferior si ale celui superior, daca se poate folosind balonul oval ( aici se vor putea invata si primele miscari de lovire a balonului cu piciorul), respiratia in functie de exercitiu si efort;

–         jocul de pasa trebuie repetat permanent, fiind miscarea de baza in rugby ( la U14 introducandu-se exercitii speciale pentru jocul cu piciorul), marind treptat gradul de complexitate prin numarul de jucatori introdusi, modalitatea de deplasare si timpul de lucru, opozitie etc;

–         in cadrul celor 25 de minute de joc colectiv-situational se vor repeta diverse situatii de joc in care sa fie evidentiate regulile la care se supun, inclusiv formele de contact acceptate de regulament functie de situatie;

–         revenirea dupa efort.

Contactul fizic va fi introdus treptat in cadrul antrenamentelor, fiind evidentiat in timpul jocului colectiv.

Structura antrenamentelor  saptamanale

Ca noutate, in cadrul pregatirii saptamanale, apare teoria. Antrenorul trebuie sa-si rezerve o ora pe saptamana pentru predarea notiunilor de teorie – reguli de joc, tehnica, strategie -, eventual insotite de argumente video, pentru a fi mai bine intelese de catre jucatori. Ar fi de preferat ca aceasta sedinta de pregatire sa fie de 60 de minute si sa fie realizata separat de zilele de antrenament.

Pentru a-i permite jucatorului sa se refaca dupa o zi de antrenament, fiind in crestere, dar si pentru a putea sa se pregateasca temeinic pentru scoala, frecventa antrenamentelor saptamanale ar trebui sa fie urmatoarea:

–         luni – antrenament

–         marti – liber

–         miercuri – antrenament

–         joi – liber

–         vineri – antrenament

–         sambata – teorie

–         duminica – liber sau meci in sezon competitional.

In cazul in care ne aflam in sezon competitional, sedinta tehnica de sambata va fi lejera, neintroducandu-se elemente noi de regulament fiind, eventual, o buna oportunitate de testare a cunostintelor acumulate. Daca se foloseste aceasta zi de dinainte meciului, antrenorul are ocazia sa vada care este starea psihica a fiecarui jucator in parte si isi poate da seama care va fi echipa ce va intra pe teren.

Antrenorul poate valorifica zilele libere mergand in unitatile de invatamant pentru a sta de vorba cu cadrele didactice despre situatia jucatorilor, dar si pentru a atrage noi copii la antrenamente folosindu-se de pozitia sportivilor sai in cadrul grupurilor scolare.

Structura antrenamentelor lunare

In cadrul structurii lunare, nu am mai evidentiat numarul de ore afectate exercitiilor specifice, ci am vrut sa avem o imagine de ansamblu asupra repartitiei zilelor functie de sarcina pe care o avem de realizat. Astfel, putem sa ne dam seama daca numarul zilelor dedicate  efortului fizic: meciuri, antrenament- este relativ egal cu cel al zilelor in care jucatorul trebuie sa-si revina dupa acesta. Este absolut important sa introducem in planificarea lunara cel putin o zi in care antrenorul sa devina prietenul jucatorilor si sa incerce sa socializeze cu ei , dar si sa-i determine pe acestia sa socializeze intre ei. Aceste zile de socializare vor avea scopul de a detensiona relatiile dintre jucatori si de a le oferi oportunitati  de formare a unui grup omogen, cu un sistem relational solid . Putinele zile de socializare ar putea fi folosite si pentru mediatizarea jucatorilor in cadrul comunitatilor locale, atat din punct de vedere motivational cat si pentru atragerea de noi jucatori, prezentarea in fata novicilor a regulilor de rugby, ajutat fiind antrenorul de echipa deja formata sau chiar pentru strangerea de fonduri.

In extrasezon, copii se pot bucura de o zi de testare, ocazie cu care antrenorul isi poate face o idee cu privire la nivelul de pregatire individuala a jucatorilor sai si la programarea exercitiilor in lunile ce urmeaza. Ziua de testare poate fi un bun prilej oferit parintilor de a-si sustine copii si de a le monitoriza evolutia dezvoltarii motorii.

Cand iti formezi o echipa de rugby nu este suficient sa-ti cunosti doar jucatorii, ci si familiile acestora, prietenii, colegii de serviciu, pe dusmanii lor, inclusiv ce numar poarta la pantof.

  1. 2. Frecventa tipurilor de exercitii in cadrul antrenamentelor zilnice, lunare si anuale

Asa cum am mai spus, in cadrul analizei calitative a jocului de rugby vom observa proasta asezare a jucatorilor de U10 si U12 pe teren si gestionarea defectuoasa a relatiei jucatori-spatiu-posibilitati de inscriere. Nici in ceea ce priveste abordarea miscarii generale pe teren jucatorii nu stau foarte bine – trecerea de la alergarea usoara la sprint in momentul primirii balonului, schimbarea de directie etc . Astfel, avem urmatoarele tipuri de exercitii pe care trebuie sa lucram in mod deosebit in cadrul antrenamentelor:

–         deprinderile (abilitati) miscare fizica generala si respiratie– A;

–         pozitionarea pe teren a jucatorilor in functie de situatia data avand in vedere postul pe care-l ocupa fiecare – B, dezvoltare patternuri de pozitionare;

–         relatia partener-adversar-spatiu – C, dezvoltare pattern cu oferirea de solutii pentru inscrierea eseului si/sau aparare. In cadrul acestui tip de exercitiu se va specula dorinta jucatorului de a finaliza sarcina impusa prin inscrierea unui eseu. Doar sarcina bine inteleasa si executata corespunzator va avea ca finalitate inscrierea eseului.

Ponderea exercitiilor in cadrul antrenamentelor zilnice in primele 3 luni de antrenament:

Vom observa ca dezvoltarea abilitatilor motrice este un lucru esential si bine reprezentat in cadrul antrenamentelor zilnice de inceput pentru fiecare jucator de rugby. Totusi, motivatia generala pe care o are copilul care vine la terenul de rugby este folosirea balonului oval. In acest sens, este important sa-i oferim aceasta posibilitate gandind exercitii cu balonul.

Exercitiul 1 dobandire abilitati.

–         intoarcere la 180  dupa aruncarea balonului;

–         aruncarea balonului peste cap, printre picioare sau prin lateral la jucatorul din spate;

Explicatii:

Acest exercitiu este unul de baza pentru formarea abilitatilor de lucru cu balonul indiferent de tipul pasei. Imediat dupa aruncare, jucatorul se va intoarce cu fata la colegul din spate astfel incat exercitiul sa poata fi continuat fara pauza in cadrul unei serii. Distantele dintre jucatori, in profunzime – intre 1 si 2ml, in lateral, lungimea a doua brate.Timp de lucru: 2 minute pe serie x 4 serii. In pauzele dintre serii, jucatorii isi vor schimba locurile dupa un algoritm indicat de antrenor intr-un timp dat.

Exercitiul 2 dobandire abilitati

Acest exercitiu este unul de coordonare si comunicare intre doi jucatori in vederea executarii corecte a pasei. Deoarece copiii nu isi coordoneaza foarte bine trenul inferior cu cel superior, dar si cu perceptia vizuala si cea auditiva, le vom marca pe teren locul in care trebuie sa execute pasa (un patrat, respectiv un dreptunghi din conuri) dar si locul unde incepe comunicarea jucatorului din spate care va primi balonul. Cercul rosu il reprezinta pe jucatorul care primeste balonul, iar cel alb pe cel care initieaza pasa. Patratul alb este locul in interiorul caruia jucatorul trebuie sa realizeze pasa, fara sa depaseasca cadrul acestuia, iar intrarea pe suprafata dreptunghiului rosu reprezinta locul (minimum) unde incepe comunicarea cu purtatorul de balon in vederea semnalizarii prezentei sale si a faptului ca este pregatit pentru primirea balonului. Jucatorul rosu nu trebuie sa paraseasca dreptunghiul fara sa primeasca balonul. Pentru ca fiecare actiune de atac trebuie sa se termine cu inscrierea unui eseu (optim !!!), dar si pentru a stimula si

obisnui jucatorii sa puncteze . Distantele intre figurile geometrice, intre figurile geometrice si linia de start, inclusiv dimensiunile acestora variaza in functie de cerintele antrenorului dar si de inteligenta somatomotrice a jucatorilor.

Recomandare pentru 8-10 ani:

–         patrat : 1ml x 1ml;

–         dreptunghi: 1ml x 2ml;

–         distanta intre linia de start si dreptunghi : 5ml;

–         distanta intre linia de start si patrat: 7ml, 7,5ml;

–         distanta intre dreptunghi si patrat: 1ml;

Timp de lucru: 2 minute pe serie x 3 serii.

Exercitiul 3 dobandire abilitati

Cele doua exemple din cadrul exercitiului 3, a si b, sunt derivate ale jocului numit „Sotron”. In cazul a), avem plecare cu salt in fata din pozitia drepti pe ambele picioare, pe un picior cu care trebuie sa calcam pe latura din fata a patratului, urmand salt lateral spate cu schimbarea piciorului si calcarea unei laturi, stanga spre exemplu, se continua saltul cu schimbarea piciorului pe latura din dreapta, revenire pe ambele picioare pe latura initiala.

In cazul b), ceva mai simplu, avem plecare cu salt in fata pe ambele picioare cu atingerea laturei din fata, salt inapoi lateral dreapta tot pe ambele picioare, stanga si revenire pe latura initiala.

Aceste exercitii sunt bune pentru initierea miscarilor de schimbare a directiei de deplasare si pentru mentinerea echilibrului.

Exercitiile – 1,2,3 sunt foarte bune in vederea dobandirii si imbunatatirii unor abilitati de deplasare si mentinerea echilibrului intr-un timp dat  adica, cresterea sensibilitatii proprioceptiv-kinestezice si imbunatatirea analizei si sintezei informatiei kinestezice. De fapt, in jocul de  rugby putem vorbi despre trei elemente majore, esentiale, pe care trebuie sa le detina un jucator:

–         formarea permanenta de patternuri;

–         automatisme;

–         sensibilitate, analiza, sinteza si raspuns proprioceptiv-kinestezice deosebite .

Un alt sport care are aceleasi cerinte pentru sportiv, mai ales proprioceptiv-kinestezice, ca in rugby, este gimnastica. Acest lucru ar trebui sa determine  antrenorii sa gaseasca exercitii din gimnastica si sa le adapteze situatiilor din rugby. Un bun exemplu ar fi revenirea la conditii de normalitate din placaj : echilibru, orientare, actiune – similara cu revenirea rapida dintr-un exercitiu la sol. Mai exista si alte sporturi care pot furniza exercitii excelente antrenorilor de rugby.

Revin la programarea anuala a exercitiilor ce au ca scop placerea de a marca, reglarea problemelor afective cauzate de contactele dure si gestionarea relatiei partener-adversar-spatiu si voi arata ca, dupa primele trei luni de la inceperea antrenamentelor de rugby dinamismul antrenamentelor trebuie sa creasca pentru a ne raporta la situatiile reale de joc. Pozitionarea statica, nu dinamica, a jucatorilor pe teren si trecerea dintr-o situatie

in alta pentru a explica jucatorilor care este rolul fiecaruia, trebuie sa fie asimilata pana la disparitia ei in exercitiile ce au ca scop dezvoltarea situatiilor de joc. Ramanerea la acest stadiu de exercitii statice vs dinamice pentru o perioada mai mare de trei luni, nu va permite jucatorilor sa se adapteze foarte bine la situatiile de joc formandu-si patternuri alternante static-dinamic. Cum primele trei luni sunt de acomodare si insusire a cunostintelor de baza, nefiind vorba de prezenta in meciuri a acestor sportivi, exercitiile statice permit antrenorului oferirea de explicatii si masurarea feedbackului .

Astfel, incepand cu luna a patra, vom regasi in structura antrenamentelor de rugby urmatoarele elemente:

–         deprindere miscare fizica generala si respiratie (inclusiv incalzirea generala si specifica, revenirea dupa efort) – A;

–         jocul colectiv-situational – B;

–         exercitii de formare si corectare posturala si procedurala: postura in tusa, in diverse tipuri de contact, pe timpul deplasarilor, dar si modul in care (procedura) putem aborda diferite situatii individuale, cele colective fiind incluse in jocul colectiv-situational – C.

  1. – este neschimbat tot timpul anului, crescand simtitor timpul alocat acestui element in perioada de iarna;
  2. – jocul colectiv – situational are o importanta mai mica in primele luni cand este necesar ca notiunile de baza sa fie foarte bine receptate si repetate, dar creste in importanta spre sfarsitul primelor douasprezece luni dupa care si-o mentine;
  3. – are un rol semnificativ in primele luni de dupa disparitia pozitionarilor statice, iar spre sfarsitul primelor doisprezece luni de antrenament vor avea rolul de aprofundare si corectare a problemelor aparute in jocul de rugby.

Deoarece, la aceasta varsta la care ne raportam, 8-10, chiar 12 ani, nu este structurata memoria de lunga durata, trebuie sa avem in vedere sa nu introducem mai mult de doua exercitii diferite in programul de antrenament zilnic, fiind mult mai indicat sa variem complexitatea celor pe care ni le-am propus pentru prezentare-executare.

Programarea antrenamentelor si a exercitiilor ce le compun trebuie sa aibe la baza si fisa de observatie pe care antrenorul trebuie sa inceapa s-o foloseasca de la inscrierea copilului la club. Aceasta fisa are rolul de a inregistra fiecare asociere importanta pe care antrenorul o face cu un jucator, factorii ereditari de care beneficieaza subiectul si dezvoltarea abilitatilor acestuia.

Concluzii

Este foarte important ca intre antrenor si jucator sa exista o stransa legatura afectiva. Aceasta poate incepe, asa cum aratat si in subcapitolul Comunicarea al cap. Antrenorul, printr-un limbaj apropiat de posibilitatile de exprimare ale jucatorului, care nu are un vocabular foarte bogat la varsta la care ne raportam. Denumirile exercitiilor pe care antrenorul le prezinta jucatorilor trebuie sa faca parte, si ele, din acest limbaj comun. „Cursa soarecelui” sau „Darama zidul” pot fi denumiri care sa stimuleze imaginatia copilului si sa-i produca placere in executie, doar pentru ca sunt asociate cu elemente comune si dragi acestuia, desenele animate de exemplu. Antrenorul de copii nu trebuie sa gandeasca la nivelul varstei pe care o are, considerand ca se face de ras in fata copiilor mentionand astfel de nume.

Din punct de vedere al realizarii planificarii anuale a antrenamentelor, antrenorul trebuie sa tina seama de perioada din zi cand au loc antrenamentele: dimineata, inaintea cursurilor sau seara, dupa cursuri cand copilul este obosit. Mai trebuie sa ia in calcul si variatii ale numarului de copii: unii vin, altii pleaca, in acest sens echipa nefiind omogena si exercitiile trebuie aranjate intr-o maniera in care sa-i atraga pe incepatori si sa nu-i plictiseasca pe cei vechi.

Locul in care se desfasoara antrenamentele este foarte important pentru motivatia copiilor de a face acest sport sau pentru atragerea altora noi. Eu am ales sa fac antrenamentele cu copii in parcul Tineretului din mai multe motive, cum ar fi:

–         initial, lipsa unui teren de rugby in sectorul 4;

–         locatia este foarte cunoscuta tuturor locuitorilor din sector;

–         exista mijloace de transport dinspre cartiere spre parc si invers;

–         in jurul parcului se afla foarte multe scoli cu potentiali viitori jucatori;

–         mi-am format propriul public din cei care frecventeaza acest parc.

Antrenorul trebuie sa se implice permanent in activitati comune cu factorii de decizie din cadrul comunitatilor locale pentru a-si mentine un numar constant de jucatori cu care sa lucreze, dar trebuie ajutat de forurile superioare sa se dezvolte. Orice club de rugby isi desfasoara activitatea avand in „spate” imaginea publica pe care federatia o construieste la nivel macro. Orice incercare a unui antrenor de a se dezvolta este nula daca rugbyul nu va putea sa-si mediatizeze valorile, a nu se intelege numai jucatorii de valoare, daca nu se va lucra la identitatea nationala (brand sa spunem) a acestui sport. Placerea de a marca a jucatorilor de rugby pleaca, in primul rand, de la placerea de a practica acest sport. O consecinta grava a lipsei cunoasterii acestui sport este data de faptul ca unul din 5 copii de pana in 12 ani nu stiu ce este rugbyul, in scolile bucurestene, dar toti stiau cate ceva  despre fotbal, box, handbal, volei etc. Unde e placerea de a practica rugbyul pe care s-o stimulezi la antrenamente ?

Persona est substantia individua rationalis naturae – Persoana este o substanta individuala de natura rationala. Boethius (sec VI)

Prin ratiune vom putea gasi raspunsuri la toate intrebarile si situatiile pe care le vom intalni de-a lungul vietii.

Bibliografie

  1. Mihai Golu, Bazele psihologiei generale, 2004
  2. Adler, A., Cunoasterea omului, 1996
  3. Enachescu, C., Tratat de psihanaliza si psihoterapie, 1998
  4. Mihai Golu, Dinamica personalitatii, 1993
  5. Mihu, A., Sociologia americana a grupurilor mici, 1970
  6. DeFleur, M., Ball-Rokeach,S., Teorii ale comunicarii de masa, 1999

17 răspunsuri

  1. mijto

  2. Dupa cum spuneam pe frr.ro ti-am vazut blogul si am citit aproape în totalitate lucrarea ta. Am cîteva întrebari sa-ti spun:
    – esti cursant în primul an la academie
    – cursurile sunt asigurate în special de Daniel si Antonin
    – noi doi ne-am întîlnit vre-odata la frr, la vre-o reuniune
    – daca esti de acord, as dori sa-ti trimit impresiile mele personal
    Te felicit pentru tot ce faci pentru rugby, mai ales ca te ocupi de „cei mici”.
    Mihai Bucos

  3. salut bucos,

    voi termina academia de rugby seria 2009-2010. intr-adevar, cursurile tehnice sunt tinute in proportie de 90% de daniel si robert antonin. se poate sa ne fi intalnit la frr. ti-am trimis emailul meu pe care putem comunica, dar si numarul de telefon. astept cu interes parerile tale. toate bune.

  4. ii multumesc lui off pentru mesajul transmis pe email, unul relativ nefavorabil lucrarii, dar tocmai din acest punct de vedere am postat aceasta lucrare pe net pentru a fi dezbatuta, inclusiv cu puncte de vedere negative . sper ca aceasta dezbatere sa genereze intelegerea actului de predare modern, mai ales in rugby, sport extrem de greu si nu intotdeauna abordabil .

  5. iti voi trimite inca un mail…cu niste comentarii…Nu cred ca scopul trebuie sa fie dezbaterea ei in sine, ci perfectionarea antrenorului.. Dezbaterea nu cred ca trebuie obligatoriu sa fie publica. Sunt un jucator care iubeste contactul direct si nu interpus…chiar daca din exterior poate sa apara ca de fapt imi place sa evit. 🙂

  6. Scuze sunt rau :)… dar o fac la insistentele lui Catalin 🙂

    Am discutat prin telefon iata si cateva comentarii „publice”. Asa cum ti-am spus refuz sa intru intr-o dezbatere pe termeni de continut, fiindca este interminabila si stiu din experienta ca este o problema universala, in care toti au dreptate… si o spun foarte serios.

    Uite am sa-ti dau un exemplu. Ai un exercitiu despre „invatarea executarii corecte a pasei”. Eu (si nu o fac de dragul retoricii) as vorbi despre executarea pasei „corecte’ (de fapt eficiente). Mare diferenta. Ceea ce explici (cel putin la nivel meu de comunicare asa inteleg) tu impui elevului un model de executie a miscarii, ca baza de plecare in formarea unui automatism (sa nu-i spunem stereotip dinamic, ca rade lumea noi). Ori notiunea care trebuie implementata este aceea de eficienta/eficacitate a gestului, cu alte cuvinte adresa, viteza de transmisie, intr-o faza ulterioara si timing-ul, indiferent de miscarea si modul in care purtatorul de balon o executa. In metodologia moderna, teoria este sintetizata astfel : „pasa cea mai buna este pasa care ajunge la destinatie”!!!…Bun sa spunem o mica scapare in formulare, dar sunt multi antrenori care „obosesc” practicantii pentru a obtine un gest care sa convina cerintelor de estetica ale coach-ului…ori jucatorii trebuie lasati sa-si descopere singuri pozitiile, plasamentul, unghiurile si modelul de miscare cel mai convenabil.

    …Apropos de senzatii proprioreceptive…inainte de a forma abilitati, tanarul practicant mai ales la varsta de 8-10 ani trebuie ajutat sa-si formeze o reprezentare a schemei corporale…Iar exerctiile nu sunt din gimnastica sportiva (fiindca dupa aia toti vor cauta competente in gimnastica) ci fac din bagajul comun al tuturor disciplinelor sportive…Gimnastica poate ca termen generic, dar nici decum ca disciplina sportiva..

    Sa revenim…Citind exercitiul, constat ca de fapt nu impui nimic jucatorului, dar felul cum este prezentat face trimiteri la asa ceva. Totusi, prin restrictiile de spatiu impuse se lucreaza mai mult aspectul timing (care in procesul invatarii este oarecum ulterior notiuni de punere a bazelor unui automatism motor…sau motric cum vrei – ceea ce face trmitere de fapt la „executarea corecta a pasei”).

    O pasa de pe loc este o pasa de pe loc, la fel si una din miscare. Copiii le invata relativ usor. Pana sa se ajunga la timing trebuie lucrata etapa dezvoltarii pasei – lungime si viteza de transmisie. Alta abordare, prin care practicantul va reusi sa ajunga („orientat/ghidat” de antrenor, dar de unul singur) cum este mai bine pentru el sa faca pasa. Parerea mea este ca ne cam alintam. O data cu insusirea bazelor gestului, practicantul va lucra singur (in competitie cu el insusi sau cu cei din jur) in vederea imbunatatirii parametrilor forta viteza, spinning (mai ales : -)), distanta si adresa.

    E bine, in exerctiul tau se lucreaza si timingul si lungimea simultan… nu stiu daca este adaptat varstei, dar pana la urma de ce nu, nu-i asa?!

    …Odata pasa de pe loc si din miscare invatate eu nu as aduce elemente care sa franeze si puna in indoiala ceea ce este deja „achizitionat”. Este cazul, cand pui problema executarii ei intr-un perimetru este deja coordonare si timing si mai ales cand receptia se face intr-un perimetru.

    Mai mult, restrictia impusa celui care va primi pasa de a nu parasi zona pana nu primeste balonul, este chiar o frana in crearea unor repere de spatiu si timp pentru jucatorul venit in suport, dar care trebuie sa invete sa conjuge si sa intepreteze mai multe informatii ( viteza de deplasare a purtatorului, intentia de pasa a purtatorului totul coroborat cu viteza de executie a gestului pasei), totul pentru a-si ajusta cursa (viteza, unghi si distanta).

    Deci exercitiul tau la inceput nu trebuie facut cu patrat pentru cel care receptioneaza pasa, mai ales ca recomandarea obligatorie (si de multe ori este greu de obtinut un raspuns chiar la jucatorii confirmati) este sa accelereze in momentul receptiei..ori dintr-o pozitie statica este si mai greu…chiar daca nu este ceea ce doresti, la primele executii se va ajunge la asa ceva, fiindca jucatorul va urmnari sa ajunga in patrat, care probabil este pozitionat fata de de zona de pasa in functia de ceea ce antrenorul considera a fi un unghi so distanta optima (fie dupa evaluari/aprecieri ale abilitatilor jucatorilor mai mult decat aproximative, fie in functie de un rezultat sau dinamica de joc optima…dar subiectiva… vizata de coach). Gresit! Nu coach-ul joaca! Trebuie lasati sa si-o descopere. In momentul in care apar forme evidente de manifestare atunci trebui intervenit pentru a le dezvolta.

    Vei spune poate ca patratul receptionerului este un reper viziual pentru ambii. Dupa mine este o greseala. In jocul de rugby nu se recomanda pasa catre un jucator static (chiar daca patratul este un reper de intersectie de traiectorii, vizual jucatorii vor face o fixatie pe el) – patratul tau este static si in absenta timingului jucatorul din el va fi si el static. Dupa mine o provocare (sau un obstacol) fara continut ludic, chiar daca pot fi contrazis.

    In plus, este mai usor sa reperezi viziual pe verticala decat ceva desenat pe jos si mai ales cand acel ceva se deplaseaza cu o viteza aproximativ egala cu a ta insotindu-te sau nu….oricum pasa catre ceva care este in miscare intr-o directie aproximativ aceeasi cu a purtatorului este mai usor de executat… si mai ales mai in spiritul jocului…Daca iar nu am inteles bine, nu vad de ce purtatorul ar incepe exercitiul cu o cursa pana in zona de pasa. Afirmatiile mele sunt usor de verificat statistic pe teren. Mingea in momentul trasnmiterii pasei are o inertie egala cu corpului purtatorului aflat deja in miscare… Ori daca-i duci in patrat ca sa-i opresti mai bine nu-i mai duci.

    Ca sa fie critica de dragul criticii, iti propun o optiune ameliorata a acestui exerctiu (fara pretentii exagerate) Pentru purtatorul de balon as face mai intai un culoar mai lung de cursa (5 m L x 1m l spre exemplu), dupa care as reduce progresiv lungimea culoarului de cursa cu cate un 1m (sau ma rog in functie de jucator), in care restrictia impusa de spatiu sa reprezinte o trecere progresiva de la usor la dificil si numai dupa ce jucatorul gestioneaza perfect fiecare din zonele precedente.

    Analizat cumva la modul tehnic, exercitiul tau nu convinge ca fiind un instrument mai eficient decat altele pentru formarea unor deprinderi si abilitati, dar mai mult lasi loc sa se inteleaga ca esti confuz in definirea/intelegerea anumitor notiuni /termeni care DESEMNEAZA ABILITATI PRECISE SI CARE AU O CRONOLOGIE DESTUL DE BINE STABILITA IN METODOLOGIA INVATARII…Mai mult nu se respecta principiul elementar al pedagogiei – progresivitatea – de la usor la dificil, iar anumite elemente din exerctiul propus pot chiar infrana procesul de constituire/formare a reperelor spatiu-timp la jucatorul in dezvoltare.

    Voi reveni la observatia facuta telefonic – este un exerctiu limitatic-coercitiv, lipsit de continut ludic…aici nu am decat argumente personale – nu gasesc sotronul ca fiind un joc deosebit de interesant pentru copiii de astazi.

    Nu am luat decat un exercitiu…voi veni curand si cu comentarii despre forma.

    Asa cum am spus..intr-o discutie de acest gen poti veni oricand cu contra-teoria si citate din baieti de genul JUNG & Co, tot felul de teoreticienii care in viata lor nu a jucat nici sotron si nu au practicat nici alt sport, dar au teoretizat de mici cu cohii inlacrimati si fata tanjind si lipita de fereastra, veselia copiilor de afara.

    Sper ca am fost destul de rau si polemic..si stai asa ca nu ai vazut inca nimic 🙂

  7. erata… „ca sa nu fie critica de dragul criticii”…si nu „sa fie critica de dragul criticii”

  8. ti-am trimis si partea a 2-a pe forumul meu preferat

  9. Buna Catalin,
    Dupa cum ti-am spus si pe chat, faptul ca te-ai documentat ca sa-ti argumentezi „certitudinile” tale, merita încurajari fiindca ai muncit. Cît despre continutul lucrari(cum si doreai), vei avea pareri si interpretari opuse; ideal va fi pentru tine, daca vei mai multi intervenanti, sa faci un tri care sa te ajute eventual, la completarea si imbunatatirea lucrarii de fata.
    În ceea

    • Cu scuzele de rigoare, am apasat iar pe 2 taste deodata, deci spuneam ca dpmdv, la aceste categorii de copii: U8, U10, U12, consider ca scoala franceza este mai interesanta si-i pune pe copii în situatii de gîndire si reflectie, decît metoda analitica(anglo-saxona). De altfel(ar putea fi chiar un subiect de discutie), cînd vorbim despre metode, francezii considera ca actualmente sunt 3 metode: traditionala – bazata pe însusirea elementelor care compun jocul, este metoda exemplului, autoritara. Cu alte cuvinte copilul este „o cutie goala” care trebuie umpluta. A 2-a metoda este cea „globala”, care consista ai învata pe copii numai prin jocuri, „laisser faire”, educatorul intervenind rar.
      Ultima metoda este cea actuala, bazata pe o pedagogie activa si o metoda interactiva. Copilul este în centrul atentiei si în contact cu balonul, mai întîi va încerca sa si-l însuseasca, apoi treptat pe baza de situatii pedagogice adaptate nivelului de joc momentan(care nu au nimic în comun cu exercitiile), va reusi sa-si amelioreze jocul, trecînd prin mai multe nivele de joc. De la începator nivelul 1 – obiectiv – rezolvarea aspectelor afective, la jucator „descurcaret” care va cauta sa tina cont de adversar, dar si de coechipieri – deci cooperarea, la nivelul al 3-lea în care va deveni jucator confirmat, fiindca va avea capacitatea de a analiza raportul de forte(sau opozitie) si va lua decizia cea mai buna, utilizînd forma de joc cea mai adaptata(luînd în calcul atît adversarii si partenerii, cît si spatiul). Pentru a realiza aceste obiectve se va utiliza cît mai des posibil antrenamentul cu opozitie (în general semiactiva), fiindca numai asa vom reusi sa dezvoltam la „cei mici” aspectul „perceptivo-decizional” care face ca mai tîrziu sa avem la nationala, jucatori capabili sa se adapteze la orice fel de problema pusa de adversar. Inteligenta tactica, precum si lectura jocului, împreuna cu „referentialul comun” pe care trebuie sa o aiba o echipa, sunt abcdarul rugbyului de înalt nivel. Desigur ca nu trebuie sa cadem în extrema cealalta si sa nu-i punem pe copii sa nu execute „elementele tehnice” de care au nevoie pentru a se exprime în joc. Dar insist înca odata la ceea ce mi se pare primordial în formarea tinerilor rugbysti; ordinea de „învatare”: raspunde la cele 4 întrebari. DE CE – UNDE – CÎND – CUM? raspunde la notiunile de gîndire pentre ce ai decis asta-locul-timpul-executia tehnica). Poate ca unii descopera aceasta metoda, personal lucrez cu ea de peste 15 ani, la toate nivelurile însa ma inspir si din ce fac anglo-saxonii, mai ales la notiunile legate de lupta individuala si organizare colectiva, pentru grupuri mai mari, începînd de la U16.
      Mihai Bucos

      • De aceea mi se pare foarte important cînd un stagiar (educator sau antrenor), intra în academie, trebuie sa invete si sa-si puna urmatoarele întrebarii:
        – ce joc vreau sa-i învat sa practice ?
        – ce jucator trebuie sa formez pentru a face fata exigentilor jocului de mîine, care poate nu va mai fi ca cel de azi( ex în 10 ani)
        – ce demarsa pedagogica trebuie sa aplic
        Sper ca aceste capitole care sunt baza de plecare în formarea antrenorilor si educatorilor, le faceti si la academie, fiindca eu cu Robert Antonin le-am învatat.
        MB

  10. salut off,

    voi continua raspunsul la interpelarea ta pe acest site .
    citat din off: „Ai un exercitiu despre “invatarea executarii corecte a pasei”. Eu (si nu o fac de dragul retoricii) as vorbi despre executarea pasei “corecte’ (de fapt eficiente). Mare diferenta. Ceea ce explici (cel putin la nivel meu de comunicare asa inteleg) tu impui elevului un model de executie a miscarii, ca baza de plecare in formarea unui automatism (sa nu-i spunem stereotip dinamic, ca rade lumea noi). Ori notiunea care trebuie implementata este aceea de eficienta/eficacitate a gestului, cu alte cuvinte adresa, viteza de transmisie, intr-o faza ulterioara si timing-ul, indiferent de miscarea si modul in care purtatorul de balon o executa. In metodologia moderna, teoria este sintetizata astfel : “pasa cea mai buna este pasa care ajunge la destinatie”!!!…Bun sa spunem o mica scapare in formulare, dar sunt multi antrenori care “obosesc” practicantii pentru a obtine un gest care sa convina cerintelor de estetica ale coach-ului…ori jucatorii trebuie lasati sa-si descopere singuri pozitiile, plasamentul, unghiurile si modelul de miscare cel mai convenabil.”

    raspunsul meu: in cadrul lucrarii mele vorbeam de formarea unor patternuri la care procesele noastre psihice sa apeleze cand sesizeaza o situatie similara cu una deja inmagazinata. exercitiile pe care eu le propun se refera la un element de baza in rugby: pasa inapoi. exercitiul citit pur si simplu nu este un raspuns in sine. el trebuie completat de explicatii si corecturile de executie. e adevarat ce spui tu ca pasa cea mai buna este cea care ajunge la destinatie, dar poate ajunge o data din noroc. intrebarea este: a doua oara unde ajunge? iar exercitiile propuse de mine sunt doar pt incepatori care habar nu au pe ce lume traiesc dar au ambitia de a veni la rugby. alergarea cu schimb de pasa nu este eficienta pt ca pozitionarea trenului superior fata de cel inferior, dar si membrelor ce intra in executia miscarii nu este , la inceput, una foarte buna . de aceea, trebuie oferite niste repere care pleaca, de la simplu la complex, fapt ratat de tine in a fi observat in lucrarea mea. la explicatii fac referire ca exercitiile pot fi dezvoltate si am aratat cum. defectul psihicului uman este ca, o data aleasa o cale care are o finalitate negativa se va intoarce s-o corecteze fara a avea putinta de a o lasa in urma pt a evolua. iar o serie de raspunsuri gresite in momente gen meci tin de faptul ca psihicul jucatorului analizeaza situatia, o identifica cu una gresita de la antrenamente si o analizeaza atunci pt a gasi un raspuns. nu te gandi ca ia creionul si hartia si se aseaza in fund pe teren si face scheme. nu. aceasta analiza este de ordinul milisecundelor pana la cateva secunde, suficient pt un raspuns intarziat. aceste acte ratate se identifica, de cele mai multe ori, in activitatea de inceput a jucatorilor si apar cand nu te astepti, neavand o matrice exacta a stimulilor ce le declanseaza.
    exercitiul cu patratele in care intra jucatorii si paseaza se refera la acele patternuri prin care copii incepatori trebuie sa stie ca pasa trebuie primita inapoi si nu inainte. am observat de f multe ori, dupa ce faceam clasica alergare cu pasa, ca in meci copii alergau inainte si asteptau sa primeasca balonul ( apropierea de zona de eseu este legata de zona lui de securitate si placere, aceasta dorinta fiind mai puternica anuleaza interpretarea corecta a pasei in momentul in care jucatorul este sub presiunea meciului care are ca finalitate inscrierea si nu pasa ca atare !!!) sau asteptau ca purtatorul de balon sa ajunga in dreptul lui, ba chiar il certau ca nu le-a pasat ca ei aveau o pozitie mai buna. formarea patternului ( dinamic, nu static!!!) – nu stereotip dinamic care nu are acelasi inteles , se aseamana cu automatismul dar este legat de un plan mult mai general) in acest caz este acela de a veni in sustinerea purtatorului de balon pt a putea intra in posesia acestuia. dupa ce jucatorul a inteles f bine conditiile si regulile in care se desfasoara rugbyul acest exercitiu nu-si mai are niciun sens si se poate trece la dezvoltarea altor patternuri. apropos de abilitati, o abilitate poate fi creata pe un singur pattern sau pe o suma de patternuri, ea poate fi stimulata de un pattern sau mai multe, unul sau mai multe patternuri pot sta la baza dezvoltarii si altor abilitati, o abilitate sau o suma de abilitati pot ajuta la crearea de patternuri. am facut aceasta paralela intre patternuri si abilitati pt a inteleg mai bine de ce am facut referire in lucrare cand la patternuri cand la abilitati. pt ca in anumite situatii se lucreaza pe patternuri, altele pe abilitati , tinand cont de faptul ca aceste elemente sunt elemente de sine statatoare dar care isi intersecteaza multimile de raspuns. la un copil cu varsta de 8-10 ani, abilitatile sunt in forma bruta sau inexistente iar lucrul cu exercitii ce merg pe formarea unor patternuri ajuta la definirea abilitatilor sau la formarea lor. ca sa fim foarte bine intelesi, patternurile sunt acele tablouri (reprezentari) pe care noi le formam intramental la care asociem imagini, perceptii si valori si pe care le folosim ori de cate ori exista un anumit stimul care sa ne apropie de acel tablou memorat. scuze de repetitie, dar nu vreau sa folosesc alte cuvinte pt a nu fi inteles gresit. e o definitie nu tocmai perfecta, dar care poate fi raspunsul unor neintelegeri legate de noncoeranta sesizata de tine in lucrare. dupa cum am mai spus, fiecare exercitiu are viata lui . dupa un anumit timp el trebuie sa dispara pt ca isi pierde continutul ludic, el fiind un exemplu de progresivitate care sta la baza pedagogie – de la simplu la complex. exercitiile prezentate de mine sunt extrem de simple, se adreseaza copiilor incepatori, ele permitand sa se treaca la un nivel superior, complex. dar si exercitiile respective, cu o anumita imaginatie din partea antrenorului, pot fi oferite intr-o varianta mult mai complexa. un exemplu ar fi deformarea patratului si transformarea lui in culoar de o anumita dimensiune.
    sotronul este un exercitiu de baza in dezvoltarea copiilor la aceasta varsta pt ca ele permit dezvoltarea si gasirea echilibrului, a trecerii de la mersul intr-un picior pe altul, saltul inainte si inapoi pe amandoua picioarele, calitatea si acuratetea saltului etc elemente care-l ajuta pe jucator in schimbarea directiei, in principal, dar nu numai. este esential dupa mine pt ca vorbim de copii si nu de adolescenti, chiar daca pare ca nu are nevoie de el la antrenamente. dar este cu mult mai distractiv . ai sa-mi vorbesti de scarita si de jaloane, iar eu am sa-ti raspund ca ei nu stiu sa se pozitioneze pe portiuni din talpa piciorului functie de situatie, iar sotronul poate face acest lucru. imi pare rau ca nu am posibilitatea sa-ti pun niste filmulete cu un exercitiu derivat din sotron si cat de eficient este el in intelegerea si formarea abilitatilor necesare schimbarii de directie, deplasare de pe un picior pe altul, schimbarea piciorului pt o pozitionare mai buna.

    vorbeai pe sportfm de exemplul pe care l-am dat despre terenul din parc. cum ca nu ar avea loc in lucrare. in concluzia pe care o trageam la finalul acesteia vorbeam de motivatie. o motivatie pe mai multe directii: personal, de grup, in vederea dezvoltarii grupului, pentru popularizare etc. cred ca sunt suficiente pt introducerea acestui punct in lucrare . dupa cum spuneai si tu, placerea nu sta doar in marcarea unui eseu. poate sta in joc, in modul in care esti perceput , in modul in care te identifici in comunitate, in modul in care lucrezi cu antrenorul etc. sper ca le-am atins pe cele mai multe dintre ele.

    la final, nu pot decat sa le multumesc lui bucos si off (octav) pt ca au avut rabdare sa citeasca si sa-si scrie parerile despre lucrare, unele nu tocmai favorabile ci foarte critice, pt ca astfel noi putem progresa. ei au criticat, eu am dezvoltat in incercarea de a argumenta, iar cel ce citeste va trage propria lui parere. un astfel de dialog ar trebui sa existe si in alte situatii mai sus puse, stiti voi care. VA MULTUMESC, DOMNILOR SI DOAMNELOR CARE ATI CITIT LUCRAREA MEA, VA MULTUMESC DOMNILOR CARE M-ATI CRITICAT !

  11. eram sigur…stiam ca vom ajunge la asta…voi reduce interventia-mi la un singur pasaj pornind la randu-mi de la un pasj din raspunsul tau…apropos de memorie si mecanismele care au la baza procesul invatarii.

    Citat:
    e adevarat ce spui tu ca pasa cea mai buna este cea care ajunge la destinatie, dar poate ajunge o data din noroc. intrebarea este: a doua oara unde ajunge?

    Raspuns:
    Si daca ajunge din noroc, oare ce se intampla atunci in mintea jucatorului, mai ales daca coach-ul nu este zgarcit si stie sa puncteze cu un „bravo mai copile”.

    Parerea mea umila este ca cel vizat, va incerca imediat sa reproduca situatia care l-a dus la reusita…si uite cum prin ajustari se ajunge incet-incet la pattern-uri si gestul optim…Apropo despre pedagogia „descoperirii”, despre care fac mentiune si recomdandarea de a nu impune restrictii practicantului ci de a-l lasa sa ajunga singur (dar orientat – mai mult prin amenajarea exerctiului decat prin restrictii si recomandari directive) sa gaseasca o solutie,… reusita va duce in mod constient/subconstient sau conjugat si intuirea unor repere (de plasament, de coordonare a pasilor, de ajustare a vitezei)… si DE CELE MAI MULTE ORI, progresul, revelatia, inventii majore ale omenirii, reusitele meschine de zi cu zi, se intampla mai ales din „intamplare” cum spui tu.

    Intamplare nu prea este fiindca el tocmai incearca sa realizeze un gest tehnic. Este cu atat mai important cu cat individul integreaza cu mult mai bine si aproape instantaneu… un raspuns/gaselnita descoperita prin mijloace proprii. In incazul tau nu-i spui cum s-o faca, dar sugestia era tocmai sa elimini restrictiile pentru a nu-l aduce inapoi si in situatia de a se indoi de competentele pe care credea ca si le-a format (oricat de mici ar fi ele). De ai facilita descoperirea si integrarea progresiva a gestului.

    Nu mai pun la socoteala faptul ca in astfel de situatii, cand practicantul gaseste solutia singur si este valorizat in urma reusitei (feed-back-ul de confirmare din partea autoritatii competente – coach-ul) o solutie ramane „intiparita” pentru intotdeauna.

    Asa cum am spus chestia cu norocul mi se pare o justificare fortata…este vorba despre respectarea un principiu de baza de la usor la dificil (progresivitatea nivelului de dificultate al exercitiilor in procesul in invatarii) .

    Multitudinea de repere pe care i le propui pentru a-l ajuta, pot mai degraba sa-l incurce fiindca sunt constrangeri pe care le proceseaza rational si cu cat sunt mai multe date/conditii care trebuiesc respectate cu atat procesarea este mai „anevoioasa” (logic nu?!)… Cerintele nu sunt in spiritul jocului.

    Tocmai fiindca sunt incepatori trebuie sa le usurezi misiunea sa-i ajuti sa obtina rezultatul pe cale intuitiva, in urma succesului (validat de antrenor) isi vor „culege” informatiile din memoria kinstezica pentru a reproduce gestul si treptat-treptat, cu fiecare repetare se formeaza patternul – poftim ti-am spus-o de 2 ori reformulat.

    Exercitiul tau poate fi eventual in ultima faza (cum am mai spus), unde primitorului i se poate propune o zona, dar si aceasta dupa ce coach-ul localizat-o statistic…Daca testul reuseste zona poate fi variabila-unghi, distanta…Nu mai spun despre zona unde purtatorul face pasa.

    Chiar vreau sa vad la tine putina buna credinta si sa recunosti ca este mai usor sa faci o pasa intr-un culuoar de 5 metri (care lasa timp de gandire jucatorului si-l mentine in miscare dandu-i posibilitatea sa-si sincronizeze pasii) care poate fi redusa progresiv, decat din prima intr-un patrat desenat de tine, plasat la o distanta de cursa desemnata de tine si tot asa…Ti-am mai spus, nu are sens sa scriem tom-uri, aplic-o la teren si pastreaza raspunsul pentru tine… Tocmai fiindca faci referire la incepatori!

  12. salut off,

    nu am spus ca nu ai dreptate. culoarul pe care-l oferi este o solutie si pt cei avansati. este evolutia. tomurile fac bine pt cei ce citesc, mare parte fiind copii. toate bune.

  13. am recitit, poate par putin agresiv la faza cu buna credinta…nu este cazul, cateodata sunt „rau”, mai ales cand interlocutorul se simte obligat sa aduca argumente fortate intr-o discutie…Nu de alta, dar daca-i asa, ne pierdem vremea si nu asta este scopul…Scuze oricum!

    … Faptul ca jucatorii se cearta sau isi reproseaza nu este sfarsitul lumii, este inerent in procesul de antrenament si este chiar si un indicator al gradului lor de implicare…

    In afara „subsubiectului”. Ai punctat foarte bine pe sptfm, faptul ca antrenorii nu-si acorda timpul la inceputul sedintelor de antrenament pentru a lua pulsul starii/dispozitiei colective, dar este in manuale…deci „perfectionarea” nu prea foloseste la nimic… aici sunt alte elemente. Nu tin de competente ci de vocatie si de dragostea fata de acest sport si de oameni. La fel cu cei 7 ani de acasa…chestiile astea nu se invata – se simt, le ai sau nu le ai!!!

    Bafta!

    P.S. te rog inceteaza sa-mi traduci terminologia; sunt lovituri sub centura de boxeur fara solutii :)…Nici una dintre notiunile si conceptele cu care operezi nu sunt predate doar in scoala unde ai ti-ai facut studiile…se mai predau si in alte scoli, se gasesc si in carti… ca deh avem si noi un bac si reusim sa mai citim si noi din cand cate o pagina.

  14. salut octav (off),

    nu te supara acum pe mine! divagatiile astea pot avea si rolul de a ne proba cunostintele si nu neaparat de a ne pune interlocutorul in dificultate. orice cunostinte dobandite trebuie folosite, iar discutiile noastre au si un rol educativ pt cei ce citesc. cred ca, cei care au vazut raspunsurile tale, te-au apreciat la justa ta valoare fara a fi afectati de precizarile mele. as fi foarte incantat sa putem sa ajungem, noi doi, poate si altii, sa facem un soi de scoala pt jucatori si nu numai. mi-ar parea bine sa ne punem cunostintele la dispozitia celorlalti, iar practica sa fie in parcuri in mijlocul multimilor. lasa-ma si pe mine sa cresc :))…

  15. Salut Catalin,

    …Stii Catalin…doar NU credeai ca ai monopolul provacarilor pe blog-uri 😀

    Uite am sa te surprind sau am sa te tradez…Vrei critica? Nu pot! Ceea ce faci tu cu pustii aia, ceea ce faci pe blog-ul asta, cat ai muncit pentru lucrarea asta…este deja enorm!!! Daca am face cu totii la fel situatia ar fi cu totul alta…

    Deci eu sa te critic nu prea pot, dar pot sa ma iau de exercitiile sau scrierile tale 🙂

    vezi ca ai mesaj pe forumul spt.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: